GALA BURSA CONSTRUCTIILOR - 2018
NICOLAE ZAMFIR, DESPRE ÎNTÂRZIERILE DE LA "LASERUL DE LA MĂGURELE":
BURSA 23.09.2015

PETRE BARAC
 
mărește imaginea
     *  Ancheta privind întârzierile Strabag, aproape de final
     *  "Am cerut extinderea proiectului cu încă 20 de milioane de euro și am primit acordul de principiu de la Ministerul Fondurilor Europene și de la CE", susține Nicolae Zamfir, directorul ELI-NP
       Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară a pornit recent o anchetă după ce compania austriacă Strabag a întârziat lucrările de construcție a "Laserului de la Măgurele", investigația fiind aproape să fie finalizată, după cum ne-a declarat, ieri, profesorul Nicolae Zamfir, directorul institutului și al proiectului Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP).
     Potrivit domniei sale, lucrările pentru construcția clădirilor "clasice" (n.r. cele administrative, care nu găzduiesc laserul) urmează să fie încheiate săptămâna viitoare.
     Nicolae Zamfir ne-a explicat: "Suntem undeva spre finalizarea anchetei privind întârzierile Strabag. Trebuie să precizez că acestea de până acum nu sunt întârzierile finale, întrucât ele se contorizează când se termină tot proiectul. Cei de la Strabag ne-au «amenințat» oarecum că avem o clauză de confidențialitate, potrivit căreia derularea contractului nu este publică.
     Mai întâi trebuie să stabilim clar care sunt întârzierile constructorului, ale proiectantului sau celelalte întârzieri. Situația este complicată, iar penalitățile sunt lucru foarte serios pe factură. O să tragem linie când se termină construcția. Nu putem să venim cu penalități în rate. Eu sper ca săptămâna viitoare să finalizăm clădirile "clasice", adică acelea administrative, care nu vor găzdui laserul".
     Potrivit sursei citate, Comisia Europeană, cea care finanțează proiectul, a fost anunțată "încă din luna mai" că Institutul de Fizică și Energie Nucleară întrevede întârzieri la lucrările de la Măgurele.
     "Am trimis toate documentele acolo (n.r. la CE) și așteptăm răspunsul lor oficial. Suntem aproape de finalizarea discuțiilor cu Comisia", ne-a spus domnul Zamfir, subliniind: "În niciun moment nu s-a pus problema să fie sancțiuni din partea Comisiei Europene sau a Ministerului Fondurilor Europene pentru întârzierile apărute".
     De asemenea, directorul proiectului ne-a spus că a avut o discuție cu ministrul Fondurilor Europene, Dan Nica, astfel încât să găsească soluțiile pentru ca proiectul să nu piardă deloc bani.
     "Am discutat chiar acum (n.r. ieri) cu domnul ministru Nica și ne-am consultat cum să facem astfel încât să nu pierdem deloc banii pentru că, de la început, proiectul a fost aprobat pentru perioada 2013-2018, deci proiectul nu se termină în acest an", ne-a spus domnul Zamfir, menționând:
     "Noi am spus inițial că o să terminăm clădirea laserului în 2015, dar am prezentat toate circumstanțele privind întârzierile și am căzut de acord cu Comisia ca acest grafic de implementare să se modifice cu câteva luni".
     Totodată, directorul ELI-NP ne-a spus că a cerut extinderea proiectului cu încă 20 de milioane de euro și că a primit un acord verbal, de principiu, de la MFE și Comisia Europeană pentru această solicitare.
     "Am cerut o extindere pentru câteva lucruri noi, care să întărească acest centru de la Măgurele. Nu sunt cheltuieli suplimentare la ce s-a cerut deja, ci este vorba de lucrări noi în cadrul proiectului", ne-a explicat Nicolae Zamfir.
     Una dintre etapele proiectului ce trebuia să fie finalizată în luna martie nu a fost încheiată la timp, termenul de predare fiind amânat, între timp, de două ori, până în luna decembrie. Nicolae Zamfir ne-a spus că au fost întârzieri datorate constructorului, însă Strabag a susținut că a avut divergențe cu proiectantul.
     Directorul proiectului ne-a prezentat încă din luna februarie situația dificilă cu care se confruntă Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară, din cauza neînțelegerilor dintre constructor și proiectant. Domnia sa ne-a declarat atunci că firma responsabilă de managementul proiectului a avut deficiențe în supervizarea lucrărilor, iar contractul a fost reziliat.
     Conform contractului încheiat cu Comisia Europeană, în cadrul proiectului trebuie să fie finalizată o clădire până la sfârșitul anului 2015. Potrivit sursei citate, clădirea este gata, dar încă nefinisată.
     Proiectul paneuropean ELI-NP este găzduit de țara noastră, Cehia și Ungaria, iar în cadrul "Laserului de la Măgurele" activează, în acest moment, peste 80 de cercetători din toată lumea, cei mai mulți dintre ei fiind specialiști români. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.06.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     
     Volumul consemant în ședința de tranzacționare de vineri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de numai 17,7 milioane de lei (3,8 milioane de...  click să citești tot articolul
18.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, oprindu-se din avansul generat joi de anunțul Băncii Centrale Europene (BCE) privind încheierea, anul acesta, a programului de achiziții de obligațiuni. Cele...  click să citești tot articolul
15.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va menține dobânzile la un nivel scăzut încă un an.  click să citești tot articolul
14.06.2018
BVB
     * Salt de 12,44% pentru SIF Moldova, ca urmare a aprobării programului de răscumpărare de acțiuni la un preț cu mult peste cel din piață
     
     Volumul consemnat în ședința de tranzacționare de la...  click să citești tot articolul
14.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii așteptând decizia de după reuniunea de politică monetară a Federal Reserve din SUA (Fed), care a avut loc în zilele de 12-13...  click să citești tot articolul
13.06.2018
BVB
     * Volum de doar 27 milioane de lei, jumătate din valoarea medie a anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat cea de-a doua zi de tranzacționare a săptămânii în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 15 iunie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0004
2.3836
3.0564
4.0290
0.1813
0.6257
0.2250
4.6618
5.3339
1.4442
3.6337
0.2354
0.4941
1.0900
0.0640
0.4585
0.8476
4.0162
0.2997
1.0554
0.6256
0.0591
0.3667
0.1923
2.7916
0.0395
0.1524
1.0934
0.6316
0.1239
167.8667
5.6696
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
.