SAP înregistrează în trimestrul al treilea o creştere de două cifre

F.A.
Companii / 31 octombrie 2012

SAP a anunţat rezultatele financiare pentru trimestrul trei, în care a înregistrat o creştere de două cifre, conform unui comunicat de presă.

Veniturile pe segmentul software în T3 2012 au crescut cu 17%, la 1,026 miliarde de euro, în timp ce veniturile totale ale companiei la nivel global s-au ridicat la 3,95 miliarde de euro, în creştere cu 16%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cererea pe noile segmente de inovaţie ale SAP a continuat să crească în toate regiunile, astfel veniturile pe segmentul de in-memory computing, respectiv SAP HANA, s-au ridicat la 83 de milioane de euro, în linie pentru realizarea estimărilor anuale de cel puţin 320 de milioane de euro.

În ţara noastră, compania a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă şi favorabilă în trimestrul trei, determinată în special de reluarea unor investiţii atât în zona privată, cât şi în cea publică. Cumulat, pentru primele 9 luni din acest an, SAP a consemnat un avans la nivelul segmentului de soluţii software de 15%, o creştere similară fiind înregistrată şi la nivelul veniturilor totale raportate de companie pe plan local.

Valentin Tomşa, director general SAP România, a declarat: "Sperăm ca în acest an SAP România să înregistreze o creştere de două cifre, obiectiv stabilit la începutul anului. Strategia SAP România este aceea de a oferi firmelor locale soluţii adecvate, atât din punct de vedere al necesităţii de eficientizare, adaptare şi dezvoltare, dar şi din perspectiva financiară. În 2012, am simţit o uşoară dezmorţire a business-ului local şi sperăm ca acest trend să continue. Chiar dacă previziunile economice sunt greu de realizat, business-ul local trebuie să se dezvolte în continuare, să nu adopte doar varianta de tăiere a costurilor şi, în cel mai rău caz, să capituleze la primul semn al unui nou val de recesiune".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb