Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Jimbolia, judeţul Timiş, au depistat în cursul nopţii trecute, două grupuri de migranţi formate din şapte persoane de sex masculin, cetăţeni algerieni şi somalezi, cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în ţara noastră, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Pe numele persoanelor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.