BURSA 04.06.2014

A consemnat Adina Ardeleanu
 
mărește imaginea
     *  "În acest moment, regulile Bursei de Valori București pentru market-makeri sunt ca și inexistente"
     * Interviu cu domnul Grigore Chiș, director general SSIF Broker
         Tot mai mulți factori de decizie au observat că economiile cu piețe de capital dezvoltate au fost și cele mai solide în fața crizei financiară, consideră Grigore Chiș, directorul general al SSIF Broker, care spune că a observat, totuși, o schimbare de atitudine la nivelul instituțiilor din piața noastră.
       În opinia sa, mai sunt foarte mulți pași de făcut la nivel de educație și este nevoie de o cooperare continuă între cât mai mulți actori ai pieței.
       "Ca reper, o să mă declar mulțumit atunci când o să văd în toată media din România un mesaj de genul «dacă investiți în piața de capital, investiți în crearea de locuri de muncă, în viitorul copiilor voștri, etc", alături de mesajele de interes public precum «consumul de alcool în exces dăunează grav sănătății»", ne-a declarat Grigore Chiș, în cadrul unui interviu.

 
     Reporter: Cum simțiți piața de capital, în acest moment? Dau roade programele educaționale inițiate la nivelul pieței?
     Grigore Chiș: În acest moment, pot spune că observ o schimbare de atitudine la nivelul factorilor de decizie ai pieței de capital: Directorul general al Bursei urmărește schimbări structurale ale pieței, Autoritatea de Supraveghere Financiară este mult mai deschisă la sugestiile care vin din piață, iar BNR și Guvernul sunt interesați de acest domeniu, poate pentru prima dată în mod real. De asemenea, se observă o schimbare de atitudine și la băncile comerciale, care au conștientizat, în timpul crizei și în perioada post-criză, cât de diferit ar fi arătat lucrurile dacă societățile creditate ar fi accesat și finanțarea prin piață de capital. De fapt, cred că tot mai mulți factori de decizie au observat că economiile cu piețe de capital dezvoltate au fost și cele mai solide în fața crizei financiare.
     La nivel de programe educaționale, suntem într-un stadiu incipient, dar este de bun augur că au fost făcuți pași importanți. Populația României are o pregătire financiară extrem de precară - conform unui studiu realizat de Banca Mondială, suntem la nivelul de 30 pe o scară de la 1 la 100. Faptul că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană din acest punct de vedere este unul dintre motivele pentru care piața de capital din România are încă statutul de piață de frontieră. Mai sunt foarte mulți pași de făcut la nivel de educație și este nevoie de o cooperare continuă între cât mai mulți actori ai pieței. Ca reper, o să mă declar mulțumit atunci când o să văd în toată media din România un mesaj de genul "dacă investiți în piață de capital, investiți în crearea de locuri de muncă, în viitorul copiilor voștri, etc", alături de mesajele de interes public precum "consumul de alcool în exces dăunează grav sănătății".
     Reporter: Cum caracterizați colaborarea cu Bursa de Valori București, în programul Academia Broker?
     Grigore Chiș: Am fost plăcut surprinși de implicarea directă a conducerii Bursei de Valori București în acest proiect, în care sunt partenerii noștri principali.
     A fost o experiență extrem de interesantă, din care am învățat multe lucruri. De exemplu, trebuie să mai lucrăm la partea de mesaj pe care o transmitem publicului larg. După aceste conferințe organizate în țară, am învățat că trebuie să avem un limbaj extrem de simplu și de aplicat către public, care trebuie să fie axat pe nevoile reale ale oamenilor. Trebuie să le arătăm cum pot să investească, cum pot să-și asigure un viitor mai bun, lor și copiilor, prin programe de investiții în fonduri de investiții și prin piața de capital în mod direct. Cred că mesajul trebuie să vizeze direct potențialii investitori: cum pot câștiga, ce trebuie să știe despre o acțiune, cum să aleagă corect brokerul, care sunt instituțiile care îi protejează, cum le sunt apărate interesele și nu detalii tehnice, de genul ce înseamnă Bursa de Valori sau cum folosesc analiza tehnică în alegerea unei investiții. Acest gen de mesaje sunt utile în următorul nivel al educației bursiere, cel mult mai tehnic și detaliat.
     Reporter: Sunteți mulțumit de activitatea directorului general al BVB, Ludwik Sobolewski? Vă rog să detaliați.
     Grigore Chiș: Din punctul meu de vedere, venirea domnului Sobolewski la conducerea Bursei de Valori București reprezintă un punct de cotitură în piața de capital. Ceea ce am apreciat la el este faptul că este interesat de lucrurile mari, de lucrurile care dau substanță Bursei de Valori București și pieței de capital din România.
     Sunt extrem de mulțumit că și-a stabilit ca target trecerea pieței noas¬tre de capital de la statutul de piață de frontieră la statutul de piață emergentă. Pentru piețele de frontieră există fonduri de investiții de 14 miliarde de dolari, considerate foarte riscante la nivel global, în timp ce pentru piețele emergente totalitatea fondurilor disponibile la nivel global este de 1400 miliarde dolari.
     Cred că acest mesaj ar trebui repetat cu obstinație tuturor celor care sunt la guvernare și tuturor celor implicați în viața economică. Diferența dintre cele două categorii este uriașă, iar trecerea de la una la cealaltă are efecte colosale la nivelul econo¬miilor și al piețelor de capital.
     Reporter: Cum vedeți proiectul BVB de eliminare a celor opt bariere care stau în calea dezvoltării pieței de capital?
     Grigore Chiș: Este un proiect clar, concis, care a identificat câteva probleme din piață. Chiar dacă nu sunt singurele probleme ale pieței, nu pot să nu apreciez inițiativa. În schimb, sunt dezamăgit de lentoarea caracteristică factorilor de decizie, de la toate nivelurile.
     Este un lucru bun faptul că s-a dat startul, că s-au constituit grupuri de lucru în diverse instituții, inclusiv la nivel guvernamental, care își propun să schimbe regulile autarhice ale pieței noastre și să le alinieze cu cele europene. Până la urmă, alinierea regulilor cu nivelul european este o obligație asumată odată cu integrarea, avantaj de care beneficiază și piața de capital românească.
     Reporter: În condițiile în care lichiditatea BVB este la cote foarte reduse și este susținută, în mare parte, de tranzacții "deal", ce pași considerați că ar trebui făcuți urgent pentru dezvoltarea pieței de capital și cine ar trebui să îi facă?
     Grigore Chiș: Din punctul meu de vedere, trebuie introduse cât mai repede mecanismele de creștere a lichidității prin crearea instrumentelor de market-making. În acest moment, regulile Bursei de Valori București pentru market-makeri sunt ca și inexistente. Bursa trebuie să înțeleagă că un market-maker este un partener, căruia nu trebuie să îi aplici reducere de comisioane, ci să îi dai bani din comisionul generat, așa cum fac toate piețele civilizate, în funcție de gradul de lichiditate creat. De asemenea, avem nevoie de mecanisme clare de management al riscului prin posibilitatea de închidere pe piață futures a pozițiilor din spot.
     Până atunci, este mult spus că la BVB există market-makeri, de fapt sunt doar niște speculatori intraday care sunt încurajați să facă rulaj prin reducere de comisioane.
     A avea market-makeri înseamnă mult mai mult de atât: să ai posibilitatea vânzării în lipsă, să ai împrumutul de acțiuni, să ai o piață secundară pentru licitarea unor astfel de împrumuturi. SSIF Broker, împreună cu BVB și cu specialiști din piața de capital au făcut un proiect pentru dezvoltarea zonei de market making, care a fost trimis la ASF din luna noiembrie a anului 2012. Înțeleg că în acest moment există alte priorități și nu pot decât să sper că anul acesta vor acorda atenție și acestui proiect.
     Reporter: De ce lipsesc ofertele private de la BVB?
     Grigore Chiș: Din anul 2000 până în 2007 piață de capital a avut o evoluție fulminantă cu creșteri anuale de două sau trei cifre. Oricine a fost în sistem a câștigat sume care păreau de domeniul incredibilului. În acele vremuri, nu există nevoia brokerilor de a merge după firme private pentru a le aduce la cota bursei, câtă vreme cele care erau listate ofereau randamente miraculoase. De aceea, odată cu venirea crizei am constatat cu toții că nu există firme private care să dea substanță pieței de capital. În acest moment, există case de brokeraj care încearcă să aducă emitenți noi, dar este un efort de durată, iar rezultatele vor apărea în timp. Cred cu tărie că societățile private care își vor dezvolta busi¬nessul în mod transparent, care vor fi listate și vor știi să profite de avantajele acestui statut, vor avea cea mai spectaculoasă evoluție în următorii zece ani, când în economia României va urma o campanie agresivă de achiziții și fuziuni, cu ajutorul căreia vom putea face față coloșilor multinaționali care desfășoară afaceri în România.
     Reporter: Ce așteptări aveți, în privința programului de listări ale statului? Ce măsuri ar trebui adoptate de autorități pentru încurajarea sectorului de retail?
     Grigore Chiș: Statul are două mari roluri în relația cu piața de capital: de partener și de reglementator. Până acum, ambele au fost exercitate într-un mod deficitar, dar am observat schimbări mai mult decât îm¬bucu¬rătoare, pe ambele paliere.
     La nivel de reglementare, se pare că ASF se așază, în sfârșit, pe niște principii foarte solide și am foarte mare încredere în capacitatea domnului Mișu Negrițoiu de a reuși să reproducă în ASF performanță realizată în mediul bancar. Totodată, există o deschidere tot mai mare din partea Guvernului de a lista societățile din portofoliul Fondului Proprietatea. Cred că o latură total neexplorată de stat este cea a împrumutului de pe piața de capital. De exemplu, s-ar putea emite titluri de stat pe Bursa de Valori București care să fie cu direcție clară, de genul: titluri de stat cu dobândă x pentru construcția tronsonului de cale ferată de la București la Cluj. Se pot face enorm de multe lucruri într-un parteneriat solid între guvernanți și piața de capital, trebuie doar să existe deschidere și voință politică.
     Reporter: Cum apreciați activitatea ASF, de la înființarea sa (în general și comparativ cu CNVM)?
     Grigore Chiș: Cred că a fost perioada cea mai tulbure pe care a traversat-o piața de capital la nivelul instituției de supraveghere, cu schimbări cărora puțini le-au înțeles rostul, cu frământări interne majore și dezvăluiri uluitoare pentru publicul larg, dar cotidiene pentru actorii pieței.
     Sunt convins că domnul Mișu Negrițoiu și domnul Mircea Ursache vor reuși să pună cât mai repede ordine în sistem și că ASF va deveni o instituție care va ajuta la dezvoltarea pieței de capital și o va supraveghea corect. ASF are misiunea grea de a reda încrederea în piața de capital, prin măsuri egale pentru toți în fața regulilor și a legilor.
     Reporter: Cum apreciați măsura care a permis SIF-urilor să se dețină între ele?
     Grigore Chiș: Este o măsură normală și firească, nu am înțeles niciodată interdicția de a nu putea să cumpere acțiuni între ele, atâta timp cât un fond de investiții poate să subscrie oriunde în lumea asta la alt fond de investiții sau o societate comercială poate cumpăra oricând acțiuni la o altă societate comercială.
     Restricțiile sunt, de fapt, un paravan în fața preluării unor active financiare sau a unor companii și pot fi decise doar de acționari și nicidecum prin acte de reglementare a unor instituții.
     Reporter: Cum vedeți discuțiile despre creșterea pragurilor la operatorii de piață, dar și la SIF-uri?
     Grigore Chiș: Sunt împotriva oricăror limite de deținere la orice fel de societate cotată, atâta vreme cât acea deținere nu este hotărâtă de către acționari. Dacă acționarii BVB doresc să aibă prag de deținere, pot oricând să hotărască în adunarea generală instituirea acestui prag, altfel este o imixtiune a statului în societăți private.
     Reporter: Cum comentați propunerea SIF Muntenia ca pragul de 15% la SSIF Broker să fie eliminat? Ce schimbări vă așteptați să aducă în viața societății?
     Grigore Chiș: Nu pot comenta cererea unui acționar. Pot spune doar că această cerere vine într-un context mai larg din piața de capital, ce include discuțiile despre pragurile de deținere la BVB sau SIF-uri.
     Reporter: În ce stadiu este analiza fuziunii cu BT Securities?
     Grigore Chiș: Nu pot să comentez, nu sunt informații publice. Pe măsură ce vom avea noutăți, le vom aduce la cunoștința investitorilor și publicului.
     Reporter: Cum apreciați rezultatele SSIF Broker, în primul trimestru?
     Grigore Chiș: Rezultatele din primul trimestru se înscriu în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat de către AGA. Suntem în faza de creștere a cotei de piață, de expansiune a veniturilor din exploatare, iar toate acestea nu pot fi făcute fără creșterea cheltuielilor. Sunt convins că anul acesta vom intra în faza de consolidare de business, de optimizare a rezultatului din exploatare, deoarece la nivel de introducere de servicii și produse noi pentru clienți, etapa cea mai costisitoare pentru companie a trecut.
     De acum, ne propunem să promovăm agresiv în piață toate produsele și serviciile, să fim în permanență apropiați de clienții noștri, pentru a le identifica nevoile și pentru a veni în sprijinul lor. Am înființat o divizie de vânzări, care are rolul activ de a promova aceste servicii și produse inovative și ne dorim extinderea teritorială prin deschiderea de noi agenții, prin încheierea de parteneriate noi sau de achiziții și fuziuni.
     Reporter: Care sunt planurile SSIF Broker pentru acest an?
     Grigore Chiș: Așa cum am mai spus, anul acesta vom intra în faza de consolidare a businessului. Suntem pregătiți să ieșim în piață, în față tuturor potențialilor clienți, deoarece avem toată gama de produse și servicii pe care și le-ar putea dori un investitor. Aceste servicii și produse sunt împărțite în funcție de riscul asumat de către un client, mergând de la produse cu capital garantat și până la tranzacționare în marja de 1:100. Avem în vedere oferirea de administrare individuală a portofoliilor, iar în prezent oferim adminis¬trare colectivă prin fondurile de investiții și oferim clientului posibilitatea de a-și administra singur activele, prin intermediul unei platforme care îi oferă acces la peste o sută de piețe financiare din lume, la cele mai bune cos¬turi.
     Reporter: Ce așteptări aveți pentru piață de brokeraj, în acest an?
     Grigore Chiș: Îmi doresc că 2014 să fie anul schimbării, aș vrea să văd cum piața de capital intră în lumea civilizată, devine piață emergentă și oferă toate instrumentele financiare disponibile pe marile burse (futures, vânzări în lipsa, împrumutul de acțiuni, tranzacționare în marja, market-makeri activi).
     Reporter: Cum caracterizați apetitul investitorilor locali pentru piețele externe?
     Grigore Chiș: În prima fază, investitorii locali privesc circumspecți piața externă. Această prudență este normală și absolut de înțeles, este vorba despre teama de necunoscut. Însă, pe măsură ce încep să înțeleagă platforma de tranzacționare, mecanismele la care au acces, paleta largă de instrumente oferite pe plan extern, când încep să vadă câte companii există în universul investițional, câte produse și servicii pot alege, devin tot mai greu de adus înapoi pe piață internă. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2014, ora 16:47)  
 ce gargara de 0.052 bani. cam cit o actiune CEON luata pe inside din contul clientilor BRK


 
Miscellanea
CAUZĂ CARITABILĂ:
     Sara Elena Gabriela Dragan, o fetiță în vârstă de 4 luni și jumătate, din localitatea Voluntari, județul Ilfov, a fost diagnosticată cu Renitoblastom Bilateral (cancer la ochi), o boală foarte gravă, care avansează destul de repede.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 4,17 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,0809 lei
     Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6434 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,49 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6483 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 3,27%, valoarea înregistrată și în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.08.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Săptămâna se deschide cu creșteri pentru toți indicii bursieri"
     
     Prima ședință de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB) din această săptămână s-a...  click să citești tot articolul
21.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, în baza speranțelor legate de rezultatele negocierilor comercicale China - SUA, care vor avea loc săp­tămâna aceasta.
     Titlurile gigantului...  click să citești tot articolul
20.08.2018
BVB
     * Prime Transaction: "Circa jumătate din rulaj, dat de titlurile Banca Transilvania"
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat în teritoriul pozitiv ultima zi de...  click să citești tot articolul
20.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ușor vineri, investitorii având temeri cu privire la situația băncilor din Italia. Sectorul bancar din Italia este în atenție din cauza îngrijorărilor ce privesc...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice care a închis ședința de tranzacționare în teritoriu negativ
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul redresării prețurilor metalelor.
     În acest conext, titlurile "BHP Billiton" Plc., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 1,2%, la...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     21.08.2018 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi în general frumoasă și călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar indicele de confort termic, temperatură-umezeală (ITU), va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, local în Câmpia de Vest și pe suprafețe mici în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de deal și munte, pe arii restrânse în sud-sud-vest și cu totul izolat în rest. Punctiform se pot înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Dimineața și noaptea, în depresiunile din estul Transilvaniei, vor fi condiții de ceață.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi în general frumoasă și călduroasă, iar indicele de confort termic, temperatură umezeală (ITU), se va apropia și posibil va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, când vor crește șansele pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 33 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9655
2.3742
3.0947
4.0809
0.1804
0.6226
0.2250
4.6434
5.1688
1.4366
3.6561
0.2431
0.4782
1.0782
0.0599
0.4419
0.6566
4.0320
0.2801
1.0162
0.5889
0.0577
0.3604
0.2130
2.6875
0.0394
0.1455
1.0977
0.6258
0.1232
154.7773
5.6228
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
.