SCRISOARE ADRESATĂ MFP: OOA-FC solicită sprijinul pentru o reformă în domeniul impozitelor pe clădiri

F.A.
Politică / 7 noiembrie 2013

Organizaţia Oamenilor de Afaceri a partidului FORŢA CIVICĂ (OOA-FC) a trimis Ministerului Finanţelor Publice (MFP) o scrisoare deschisă prin care atrage atenţia asupra noilor măsuri fiscale prevăzute în Scrisoarea de Angajament a Guvernului României către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit scrisorii, organizaţia menţionează că noile măsuri fiscale îi confirmă lipsa unei strategii şi viziuni de ansamblu asupra implicaţiilor imediate ce decurg prin aplicarea acestor măsuri.

"Astfel, vă solicităm sprijinul în susţinerea unei reforme reale în domeniul impozitelor pe clădiri, reforma care să asigure atât un cadru echitabil şi stimulativ pentru antreprenori cât şi stabilitatea veniturilor la bugetele autorităţilor locale", se arată în scrisoarea adresată Ministerului de Finanţe.

Totodată, organizaţia se arată "nemulţumită să constate că cel mai recent proiect de modificare a Codului Fiscal nu numai că deviază foarte mult de la propunerile mediului de afaceri în ceea ce priveşte taxele locale, dar generează majorări de taxe locale şi sarcini administrative corelative foarte mari".

Premierul Victor Ponta declara, luni seară, că negocierile cu FMI privind bugetul pe 2014 au fost finalizate cu succes.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb