SECHESTRU PUS DE FRAȚII MICULA
BURSA 15.12.2014

ALEXANDRU COSTEA
 
mărește imaginea
     Statul riscă să rămână fără acțiunile pe care le deține la Petrom, după ce frații Ioan și Viorel Micula, proprietarii European Drinks, au reușit să pună sechestru asigurător pe aceste dețineri, potrivit mai multor surse guvernamentale.
     Statul a ajuns în această situație după ce Curtea de Arbitraj de la Washington a decis irevocabil ca autoritățile noastre să îi despăgubească pe cei doi frați cu cetățenie suedeză, cu circa 82 de milioane de euro. Soluția instanței de arbitraj, pronunțată în decembrie 2013, a vizat un proces demarat de antreprenori în 2005, prin care au acuzat statul român că nu și-a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia și România.
     Valoarea de piață a pachetului de acțiuni Petrom deținut de stat este de aproape cinci ori mai mare decât au cei doi frați de recuperat, potrivit unor surse.
     Însă, contactat de Ziarul BURSA, Ioan Micula ne-a declarat că sechestrul este pus doar pe o parte din acțiunile statului la OMV Petrom.
     Viorel Micula a declarat, vineri, presei centrale, că a insistat să aibă o întâlnire cu ministrul finanțelor sau cu premierul Victor Ponta, "dar nimeni nu ne bagă în seamă".
     Potrivit acestuia, angajații firmelor pe care le deține vor avea de suferit: "Ni s-au blocat conturile iar angajații noștri nu au mai fost plătiți la timp. Evaziunea fiscală este mare în domeniul băuturilor alcoolice, iar accizele sunt mari".
     Cât despre ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, Viorel Micula a declarat: "Am o părere foarte bună despre dânsa. Am înțeles că a făcut studiile în America".
     * Talmeș-balmeș în declarațiile autorităților
     În loc să clarifice situația, autoritățile au creat un talmeș-balmeș în problema sechestrului pus pe acțiunile Petrom, din care nu reiese clar cum au de gând să îl anuleze și cum vor plăti suma datorată fraților Micula. Voci din mediul avocățesc suspectează Guvernul de neglijență în rezolvarea acestei situații, afirmând că Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să evite sechestrul și să identifice din timp sursele de plată a celor 82 de milioane de euro.
     În ședința de guvern de vineri seară, premierul Victor Ponta a declarat, cu lejeritate, că speră ca judecătorii români să aplice legea "corect" în cazul acțiunilor Petrom, pentru că aceste acțiuni nu sunt ale Ministerului Finanțelor, ci ale Ministerului Economiei.
     Domnia sa a precizat, citat de Mediafax: "Nu se iau acțiunile de la Petrom, pentru că nu sunt ale Ministerului Finanțelor, ci ale Ministerului Economiei, prin Departamentul de Energie, dar este o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care frații Micula sau compania lor au de luat de la statul român 82 milioane euro".
     Ministerul Finanțelor a intervenit explicându-i șefului executivului că este vorba atât de frații Micula, cât și de companiile lor, și a precizat că ministerul a solicitat anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, formulând și o contestație la executare în fața instanțelor românești.
     "E, asta e, sper totuși ca judecătorii români să aplice legea corect și să nu dea acțiunile Petrom, care nu sunt ale Ministerului de Finanțe", a completat Ponta.
     Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a intervenit în discuție spunând că rămâne de văzut cum va acționa executorul judecătoresc, arătând că în cazul Petrom s-a evaluat la valoarea nominală și nu la cea de piață.
     De altfel, Ministerul Finanțelor a remis presei un comunicat din care rezultă că, după primirea Procesului verbal de sechestru în dosarul de executare asupra acțiunilor deținute de statul român la OMV Petrom, a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară și Departamentul pentru Energie: "Prin adresa înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice sub nr.133763 din 3 decembrie 2014, Societatea civilă profesională de executori judecătorești < Mazilu și Asociații >, la cererea societăților MULTIPACK S.R.L., STARMILL S.R.L. și EUROPEAN FOOD S.A., precum și a persoanei fizice Ioan Micula, ne-a informat că a întocmit Procesul verbal de sechestru în dosarul de executare nr. 22/2014 asupra acțiunilor deținute de statul român la SC OMV PETROM SA".
     Împotriva acestui act de executare silită, ca și împotriva tuturor actelor de executare întocmite în cadrul aceluiași dosar de executare, Ministerul Finanțelor Publice susține că a formulat contestație la executare în fața instanțelor judecătorești naționale.
     "În final, menționăm că diferendul în fața Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții dintre România și societățile MULTIPACK S.R.L., STARMILL S.R.L. și EUROPEAN FOOD S.A., precum și persoanele fizice Ioan Micula și Viorel Micula nu este finalizat, România, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013", mai arată sursa citată.
     Vineri seară, reprezentanții Departamentului pentru Energie ne-au declarat: "În acest moment (n.r. vineri seară), nu este pus sechestru pe acțiunile pe care le deține statul la Petrom, după cum ne-a informat Depozitarul Central".
     * Executorul judecătoresc susține că banii trebuie recuperați de la stat nu de la o anumită instituție
     Executorul Cristinel Mazilu a declarat pentru HotNews.ro că a pus sechestru și pe conturile Ministerului Finanțelor, despre care afirmă că sunt blocate încă de la începutul lunii decembrie. Întrebat de ce a fost pus sechestru și pe acțiunile Petrom în condițiile în care acestea sunt deținute de Departamentul pentru Energie, nu de Ministerul Finanțelor, domnia sa a spus că banii trebuie recuperați de la stat, nu de la o anumită instituție. Întrebat, de asemenea, dacă Ministerul Finanțelor nu poate efectua plăți din cauza blocării conturilor, executorul judecătoresc a spus că, în mod normal, așa ar trebui.
     * Piperea: "Executarea se poate aplica și pe acțiunile deținute de stat"
     Avocatul Gheorghe Piperea, care îi reprezintă pe frații Micula în procesele de apărare în fazele de contestare la executările silite, ne-a declarat că statul trebuie să tragă învățămintele din această situație: "În condițiile în care statul execută companiile direct, le pune poprire pe conturi, trebuie să accepte că executarea i se aplică și lui. Nu se poate juca de-a hotărârile judecătorești doar pentru că este stat. Modalitățile de executare silită nu se opresc la prevederile ordonanței 22/2003 (potrivit căreia dacă nu sunt bani la buget plățile se amână pentru exercițiul bugetar următor) ci se poate referi și la acțiunile deținute de stat sau la dividendele care i se cuvin".
     Gheorghe Piperea consideră că statul ar trebui să fie atent la avocații pe care îi selectează să-l reprezinte: "Ar trebui să se pună în discuție modalitatea de selecție a avocaților, cine face selecția, care sunt onorariile pe care le plătește statul pentru a pierde aceste procese".
     Sâmbătă, pe pagina sa de facebook, avocatul Piperea a precizat că litigiul de la ICSID a durat 8 ani. Domnia sa susține: "Ca să piardă procesul, Statul român a plătit unui consorțiu de avocați 40 de milioane de euro. Statul român continuă, contrar logicii, acest litigiu arbitral, printr-o acțiune în anulare condusă de același consorțiu, pe nu se știe încă ce alte milioane. Decizia ICSID este din decembrie 2013, fiind executorie. Statul român a preferat să tragă de timp, iar după trecerea unui an, la suma inițială a despăgubirilor s-au adăugat dobânzi de peste 10 milioane de euro. Toți acești bani sunt suportați, până la urmă, de noi, plătitorii de taxe și impozite, deși ei ar trebui imputați acelor persoane fizice care au gestionat greșit și indolent problema, plus celor care, ca reprezentanți ai Statului român, au făcut bani, mulți bani, din acest eșec".
     * Istoria tărăgănării stingerii datoriei statului către frații Micula
     Statul român a întârziat de la începutul anului plata daunelor impuse de Curtea de Arbitraj, pe motiv că decizia, care are câteva sute de pagini, nu a fost tradusă. Prin Ministerul Economiei, Statul deține 20,6% din totalul acțiunilor Petrom, valoarea pachetului fiind de aproximativ 4,57 miliarde de lei.
     La suma cu care Ministerul Finanțelor Publice trebuia să-i despăgubească pe Ioan și Viorel Micula se acumulează, în fiecare zi, penalități.
     Reprezentanții Ministerului de Finanțe ne-au spus, în februarie, că o mare parte din suma care va trebui plătită de instituție va fi compensată cu valoarea arieratelor pe care European Food le are la buget. Companiile European Drinks și European Food apăreau cu arierate la stat, la 30 septembrie 2014, de 93.247.056 de lei, și, respectiv 2.695.880 de lei. În cazul ambelor societăți a fost începută procedura de executare silită, potrivit Listei ANAF.
     OMV Petrom este, alături de alte 72 de mari contribuabili, pe lista terților popriți prin care frații Micula vor să își recupereze banii de la statul român. Potrivit portalului instanțelor de judecată, oamenii de afaceri au încercat să obțină în instanță permisiunea de a popri conturile a 73 de mari contribuabili, care, la rândul lor, au de plătit impozite la stat. Astfel, banii de taxe și impozite, în loc să ajungă în vistieria statului, să ajungă direct în conturile fraților Micula. Printre terții popriți se numără SC OMV Petrom, Apa Nova, British American Tabacco, CN Loteria Romana, Coca Cola HBC, Electrica Furnizare SA, Enel, GDF Suez Energy Romania, Hidroelectrica, Metro Cash&Carry, Kaufland România SCS, Auchan, Lukoil, Orange România etc.
     Statul a căutat o cale de atac și a cerut Instanței, pe 7 noiembrie, suspendarea provizorie a executării silite. Dosarul, în care Statul Român prin Ministerul de Finanțe are calitate de petent, Micula intimat și cei 73 de mari contribuabili ca terți popriți, a fost finalizat de judecători pe data de 19 noiembrie, decizia lor fiind " Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite. Fără cale de atac". Astfel, frații Micula au dreptul de a încasa banii pe care cei 73 de mari contribuabili la bugetul statului trebuie să îi achite la buget, în contul impozitelor.
     * Tribunalul București a decis în martie plata sumei de 301 milioane lei pentru Ioan Micula
     Pentru a-și recupera banii, Ioan Micula, trei dintre companiile pe care le controlează (Multipack, Starmill, European Food) și Societatea civilă profesională de executori judecătorești "Mazilu și Asociații" au intentat statului, în primăvara acestui an, un proces finalizat la Tribunalul București printr-o decizie irevocabilă favorabilă fraților Micula.
     Este vorba despre un dosar înregistrat pe data de 18 martie 2014, având ca obiect încuviințarea executării silite. Procesul s-a finalizat în șase zile, printr-o decizie definitivă pronunțată de judecători pe data de 24 martie. Potrivit deciziei, publicată pe portalul Instanțelor de Judecată, Tribunalul "admite cererea de încuviințare a executării silite" și "încuviințează executarea silită a Hotărârii Arbitrale ICSID a Centrului Internațional pentru soluționarea Disputelor relative la Investiții pronunțată în cazul nr. ARB/05/20, la cererea creditorilor S.C. Multipack S.R.L., S.C. Starmill S.R.L., S.C. European Food S.A. și Micula Ioan, privind pe debitorul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în toate formele de executare prevăzute de lege, pentru suma de 301.146.583,20 lei, reprezentând debit principal, pentru suma reprezentată de dobânda aferentă calculată potrivit titlului executoriu (până la executarea integrală a acestuia), plus cheltuielile de executare. Autorizează creditorii să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac".
     * CE nu este de acord cu ștergerea datoriilor de la stat a companiilor fraților Micula
     Într-o scrisoare a Comisiei adresată României pe 1 octombrie 2014, se menționează faptul că "executarea parțială a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, care a avut deja loc sub forma unei compensări parțiale a despăgubirilor impuse de hotărâre prin datoriile fiscale ale reclamanților nu a fost comunicată Comisiei de către România și, prin urmare, a fost pusă în aplicare în mod ilegal, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat", transmite Economica.net. Totodată, potrivit scrisorii, Comisia a "ajuns la concluzia preliminară că executarea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 ar constitui un ajutor de stat nou și incompatibil" și că "regretă că România a pus deja parțial în executare, potrivit informațiilor furnizate, hotărârea din 11 decembrie 2013, prin anularea datoriilor fiscale restante ale societății European Food SA", mai arată site-ul.
     Ministerul de Finanțe a șters atunci datorii pe care European Food SA le avea, în valoare de peste 337,4 milioane de lei (aproximativ 76 de milioane euro). 

     În ultimii ani ai arbitrajului, Viorel Micula a fost reprezentat de Shearman & Sterling (Londra și Paris) și firma locală de avocatură Dragne & Asociații, ceilalți reclamanți fiind reprezentați de King & Spalding (Londra, Washington și Houston). Potrivit Hotnews, România a fost reprezentată de firma internațională Freshfields Bruckhaus Deringer (birourile din New York, Frankfurt și Paris) și firma locală de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9496
2.3800
3.0322
4.0037
0.1798
0.6245
0.2243
4.6549
5.2150
1.4325
3.5498
0.2403
0.4866
1.0777
0.0632
0.4490
0.8298
4.0128
0.2985
1.0420
0.5919
0.0581
0.3520
0.2108
2.7028
0.0395
0.1514
1.0925
0.6294
0.1199
156.9985
5.6105
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.