Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Virgil Daniel Popescu, a fost ales ieri co-preşedinte al Consiliului de Export din partea sectorului public, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Conform documentului citat, alegerea domnului Popescu a avut loc în cadrul reuniunii dintre ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi membrii Consiliului de Export.
Totodată, Gerea a prezentat principalele obiective ale Ministerului Economiei în domeniul promovării exportului şi i-a asigurat pe reprezentanţii patronatelor şi asociaţiilor membre ale Consiliului de Export că va acorda tot sprijinul firmelor şi companiilor româneşti pentru intensificarea activităţii de internaţionalizare a afacerilor. Astfel, aparatul central al ministerului, cât şi reprezentanţii din reţeaua proprie de promovare comercial - economică externă vor acţiona pentru creşterea volumului de export şi diversificarea acestuia, mai arată sursa citată.