Şefa Siveco, Irina Socol, va rămâne în arest la domiciliu

E.D.
Anticorupţie / 4 noiembrie 2014

Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi că Irina Socol, preşedintele companiei Siveco, va rămâne în arest la domiciliu, ea fiind arestată într-un dosar de evaziune fiscală, transmit sursele din presă.

Decizia CAB este definitivă.

Acuzată că a prejudiciat statul cu trei milioane de euro, Irina Socol a decis, din închisoare, să vireze suma respectivă către bugetul statului, însă nu şi-a recunoscut fapta.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii au arătat că Irina Socol este cea care a pus bazele mecanismului evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, vizaţi şi ei de ancheta procurorilor, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare, Siveco ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip "fantomă". În lanţul evazionist ar fi fost implicate mai multe firme de tip "fantomă", iar unele dintre acestea, care ar fi furnizat servicii informatice companiei Siveco, ar aparţine unor cetăţeni de etnie romă din Sinteşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb