Şeful ANI: "Aleşii locali vor putea da contracte familiei fără a mai fi sancţionaţi"

F.A.
Politică / 12 decembrie 2013

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, critică modificările făcute la Codul Penal de deputaţi, precizând că aleşii locali vor putea da contracte familiei fără a mai fi sancţionaţi.

"Eu m-aş concentra, dincolo de dimensiunea Parlamentului, pe cea a aleşilor locali. Un primar, un preşedinte de Consiliu Judeţean, un ministru - va putea da contracte familiei fără a putea fi sancţionat în niciun fel. Miza sunt contractele pe bani publici, mai puţin decât imunitatea creată", a declarat preşedintele ANI, transmite Realitatea.net.

Domnia sa a adăugat: "Trebuie să ne gândim că România anul trecut a avut suspendate linii de finanţare pentru că acest conflict de interese e fenomen de masă şi instituţiile centrale dau contracte pe bandă rulantă rudelor. Sunt recomandări ale Consiliului de miniştri privind utilizarea fondurilor europene şi erau considerate infracţiuni prin Codul Penal al României. Cetăţeanul care merge pe un drum construit nou plăteşte de 10 ori acel drum. Conflictul de interese e un fenomen grav, afectează competitivitatea României în plan extern".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0634
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8462
Gram de aur (XAU)Gram de aur509.4008

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb