ŞEFUL GAZPROM AVERTIZEAZĂ EUROPA:  "Avem nevoie de reglementări clare pentru a preveni o criză a gazelor"

Adina Lateş
Companii / 20 ianuarie 2016

Gazprom a avertizat Uniunea Europeană că ar putea urma o criză extinsă a pieţei gazelor naturale şi un declin al investiţiilor, pe fondul scăderii preţurilor la materiile prime, dacă forul comunitar nu-şi revizuieşte politica energetică pe care compania o consideră "contradictorie", informează Bloomberg.

În prezent, grupul rus se confruntă, peste hotare, cu scăderi de preţuri, în condiţiile în care în majoritatea contractelor sale preţul gazelor naturale este legat de evoluţia preţului la petrol, cu un decalaj de şase până la nouă luni. În ultimele 12 luni, preţul barilului de ţiţei a scăzut cu aproximativ 41%, la 28,15 dolari, ceea ce reduce reduce semnificativ veniturile Rusiei şi posibilitatea ieşirii ţării din recesiune.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Exporturile sale către UE şi Turcia au crescut anul trecut cu 8%, la 159,4 miliarde metri cubi, consumatorii beneficiind de scăderea preţului la gaze.

Preşedintele Gazprom, Viktor Zubkov, a afirmat miercuri, într-o conferinţă desfăşurată la Viena, că preţul gazelor ruseşti în Europa va scădea probabil cu peste o treime în primul trimestru din acest an, la 180 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, iar exporturile vor rămâne în linii mari la nivelul din 2015, aminteşte Agerpres.

Totuşi, el a prezentat o perspectivă sumbră pentru următorii ani, după ce preţul barilului de petrol Brent a scăzut săptămâna aceasta sub pragul de 28 de dolari, pentru prima din 2003, iar furnizorii de energie se confruntă cu dificultăţi financiare.

"În prezent, există doar câteva state care îşi pot continua investiţiile, din cauza preţului scăzut al ţiţeiului. În viitor, când nu vor fi suficiente investiţii în perioada 2017 - 2018, ar putea apărea probleme majore pe piaţa gazelor naturale", a avertizat oficialul Gazprom.

"Situaţia a devenit din ce în ce mai dificilă şi există riscuri sporite la adresa securităţii furnizării. Avem nevoie de o cooperare echilibrată cu partenerii noştri", a afirmat Zubkov, dând asigurări că Rusia va fi întotdeauna un furnizor de încredere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3752
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4419
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.9189

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb