Şeful IPJ Botoşani şi un comisar şef, puşi sub control judiciar

Elena Deacu
Anticorupţie / 6 mai 2015

Procurorii DNA Suceava au dispus măsura controlului judiciar faţă de inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, comisarul şef Cristian Cucoreanu, dar şi faţă de şeful Serviciului resurse umane din cadrul instituţiei, comisarul şef Adrian Osolinschi, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit documentului citat de Agerpres, cei doi au obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiţi agenţi şi ofiţeri din cadrul IPJ Botoşani, direct sau indirect, pe nicio cale şi de a nu deţine, folosi şi purta arme.

Cucoreanu şi Osolinschi sunt acuzaţi de nerespectarea atribuţiilor de serviciu din fişa postului privind promovarea într-o funcţie superioară de execuţie, respectiv ofiţer specialist I, a unui angajat al instituţiei.

"Această faptă a dus, pe de o parte, la obţinerea unui folos necuvenit în beneficiul ofiţerului Şuhan Cristian, lucrător de poliţie în cadrul IPJ Botoşani, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, prin numirea într-o funcţie superioară, şi, pe de altă parte, la producerea unui prejudiciu moral ofiţerilor de poliţie ce îndeplineau condiţiile de accedere pe funcţia superioară, necesară de altfel, ocupării gradului profesional de comisar şef de poliţie", se mai arată în comunicat.

Şeful IPJ Botoşani şi şeful Serviciului resurse umane au fost ridicaţi marţi din sediul poliţiei pentru a fi audiaţi la sediul DNA Suceava. Decizia a venit la scurt timp după ce şapte birouri ale IPJ au fost percheziţionate de procurorii DNA.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb