Şeful IPJ Gorj, cercetat disciplinar de MAI

F.A.
Miscellanea / 7 iulie 2013

Ministrul de Interne Radu Stroe a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a şefului Poliţiei Gorj, Viorel Caragea, la adresa căruia au existat plângeri din partea unui om de afaceri, Caragea spunând însă că nu a primit nicio înştiinţare şi nicio dispoziţie din partea conducerii MAI, conform surselor de presă.

"Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne a finalizat controlul derulat la IPJ Gorj, în urma sesizărilor cuprinse în memoriul adresat ministrului Radu Stroe la data de 17 iunie 2013. În urma prezentării concluziilor Corpului de control, ministrul Afacerilor Interne a dispus cercetarea prealabilă disciplinară a şefului IPJ Gorj, comisar-şef Viorel Salvador Caragea. Cercetarea disciplinară va fi realizată de către Consiliul superior de disciplină al Inspectoratului General al Poliţiei Române", potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Reprezentanţii MAI menţionează că, în conformitate cu prevederile Statutului poliţistului, sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea consiliilor de disciplină.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb