Şeful SRI şi-a anunţat demisia

A.C.
Politică / 3 octombrie 2014

George Maior, şeful SRI, a anunţat, azi la Timişoara, că îşi va da demisia imediat după alegerea noului preşedinte, transmit surse din presă.

"Eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul preşedinte să decidă în ceea ce priveşte serviciile de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou preşedinte, îmi voi prezenta demisia şi rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere", a declarat George Maior, citat de presa locală.

George Maior se află la Timişoara, la Universitatea de Vest, unde primeşte titlul de Doctor Honoris Causa. Cu această ocazie, şeful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru.

"Adesea se vehiculează, dar niciodată nu a venit dinspre mine acest lucru, tot felul de intenţii sau tot felul de prognoze în legătură cu evoluţia mea politică. Nu este cazul de aşa ceva, nu mi s-a propus niciodată şi n-am discutat cu nimeni ideea de premier", a declarat Maior.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb