Seminar privind legislaţia aplicabilă contractelor de creditare pentru persoane fizice

F.A.
Comunicate de presă / 16 iunie 2011

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, reprezentată de secretarul de stat Constantin Cerbulescu, a participat ca invitat special alături de Consiliul Creditului de Consum al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România la seminarul cu tema "Legislaţia aplicabilă contractelor de creditare pentru persoanele fizice - prevederi complementare la limita dintre legislaţia generală şi cea specială", arată un comunicat remis redacţiei.

Seminarul a adus în discuţie teme de actualitate din legislaţia privind contractele de creditare pentru persoane fizice.

"Mă bucură faptul că mediul financiar-bancar manifestă interes pentru cunoaşterea cât mai bună a legislaţiei în domeniu, contribuind astfel la asigurarea unui climat echilibrat pe piaţa financiar-bancară, în special pe sectorul contractelor de credit pentru consumatori", a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb