Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Gorj organizează în perioada 14 - 16 martie, la Târgu Jiu, judeţul Gorj, seminarul regional cu tema "Carieră şi etică în funcţia publică", potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Evenimentul continuă seria întâlnirilor regionale de acest gen, demarate încă din anul 2009. Până în prezent Agenţia a organizat 15 astfel de evenimente, oferind consultanţă de specialitate, în mod gratuit, pentru aproximativ 1.500 de reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice locale, din toate judeţele ţării.
Dezbaterile din cadrul seminarului vizează aspecte ale îmbunătăţirii sistemului administraţiei publice din perspectiva funcţiei publice şi clarificări cu privire la: etica, integritatea şi disciplina în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovarea, avansarea, transformarea posturilor, structuri organizatorice, avize etc.