SENAT: Directorul SPP, audiat în Comisia de Apărare

Valentin Busuioc
Politică / 31 martie 2015

Directorul SPP, Lucian Pahonţu, este audiat, astăzi, la comisia de apărare din Senat, scrie presa, citând surse parlamentare, tema audierii vizând o informare cu privire la activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază.

Audierea ar avea loc la solicitarea vicepreşedintelui Comisiei de Apărare, Timotei Stuparu (PSD), care este, în prezent, preşedintele interimar al Comisiei, după demisia senatorului PNL Corneliu Dobriţoiu. Demisia a survenit după ce Dobriţoiu (fost ministru al Apărării în guvernul Ponta 1) a fost condamnat, săptămâna trecută, de ICCJ, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul "Case pentru generali".

Conform legii nr. 191/1998, privind organizarea şi funcţionarea SPP, activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Anual sau la cererea Parlamentului, directorul SPP prezintă rapoarte despre îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, serviciului pe care îl conduce.

Serviciul de Protecţie şi Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Preşedintele României, la propunerea CSAT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb