SENATUL ROMÂNIEI:  "Conflictul ÎCCJ-Parlament este de natură constituţională"

F.B.
Politică / 22 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Membrii Comisiei de constituţionalitate a Senatului au aprobat astăzi, cu 5 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", o propunere de punct de vedere asupra cererii de soluţionare, cu care a fost sesizată CCR, privind existenţa unui conflict de natură constituţională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament pe tema protocolului SRI - Parchetul General.

Proiectul punctului de vedere, propus de Ionuţ Sibinescu, membru al comisiei, susţine existenţa unui conflict de natură constituţională. Sibinescu a precizat că Biroul permanent şi preşedintele Senatului se vor pronunţa asupra acestui punct de vedere, solicitat Senatului de către Curtea Constituţională.

Preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate, George Dircă (USR), a avut o opinie separată, potrivit căreia nu există un astfel de conflict.

Curtea Constituţională a României a înregistrat pe 8 octombrie sesizarea venită din partea Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public. Preşedintele Camerei Deputaţilor a sesizat în aceeaşi zi CCR pentru soluţionarea unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public pe tema protocolului SRI - Parchetul General.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb