Separatistul Puigdemont este noul lider al guvernului regional al Cataloniei

Ioana Dogaru
Internaţional / 11 ianuarie 2016

Separatistul Carles Puigdemont a fost învestit, duminică noapte, şef al executivului Cataloniei, cu mandatul de a conduce regiunea spre secesiune faţă de Spania, până în 2017 cel târziu, informează Reuters.

Trăiască Catalonia liberă", a declarat noul lider al guvernului regional, în vârstă de 53 de ani, după ce a obţinut voturile favorabile a 70 de aleşi din 135 în parlamentul catalan la Barcelona, 63 de voturi împotrivă şi două abţineri, notează Reuters şi France Presse.

După alegerile regionale din 27 septembrie, separatiştii nu au reuşit să cadă de acord asupra identităţii viitorului lider al executivului regional. Cei mai de stânga, zece deputaţi ai CUP (Candidatura Unităţii Populare) refuzau cu încăpăţânare învestirea lui Artur Mas, în exerciţiu, pe care îl considerau prea conservator, relazează Reuters.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb