SIBIU - BUCUREȘTI, SCOR 3 - 0 LA LISTĂRI ÎN 2014
BURSA 28.02.2014

ADINA ARDELEANU
 
mărește imaginea
SIF Transilvania a adus trei societăți la cota SIBEX în acest an.
     Hotelul "Aro Palace" va fi listat la Sibex, de astăzi, deși, la un moment dat, acționarul său majoritar, SIF Transilvania, lua în considerare intrarea la cota Bursei de Valori București.
     Astfel, scorul la listări a ajuns deja la 3-0, în acest an, în favoarea sibienilor, după ce tot SIF Transilvania a adus la Sibex societățile "Feper" și "Romradiatoare". Aceste societăți nu au înregistrat, însă, tranzacții.
     Anul trecut, meciul listărilor a fost câștigat de BVB, cu 2-0, în condițiile în care, al doisprezecelea jucător - statul - a fost unicul marcator. Singura tentativă de șut "privată" - AdePlast - a eșuat.
     Voci din piață spun că SIF Transilvania urmărește susținerea Sibex, în condițiile unei dețineri importante din această bursă, pe care nu ar dori să o lase să moară.
     Într-un interviu acordat ziarului "BURSA", în luna noiembrie, Mihai Fercală, președintele executiv al SIF3 Transilvania, ne-a spus că Bursa din Sibiu trebuie să fuzioneze cu cea din București și că SIF-urile ar trebui să se concentreze pe acest obiectiv.
     Vara trecută, acționarii "Aro Palace" din Brașov își dăduseră acordul pentru listarea acesteia pe piața ATS a Bursei de Valori București, însă, în final, societatea va ajunge pe sistemul alternativ al Sibex, chiar de astăzi.
     În vară, SIF Transilvania a propus Primăriei Brașov cedarea Cetății orașului, deținută de Aro Palace, în schimbul unor terenuri și imobile în valoare de circa 5 milioane de euro. În noiembrie, Mihai Fercală ne-a spus că societatea are o strategie de restructurare a activelor sale, strategie aprobată în CA pentru a valorifica, prin vânzare, unele active și a utiliza sumele pentru noi investiții. "Această strategie se implementează și este posibil ca acest activ să fie valorificat, conform legii, cu drept de preempțiune oferit întâi Ministerului Culturii, apoi celorlalte instituții sau investitorilor privați", ne-a precizat, atunci, domnia sa.
     SIF Transilvania deține 85,74% din acțiunile Aro Palace, iar SIF Muntenia are 10,37% din titluri.
     Compania hotelieră operează hotelul de cinci stele Aro Palace, hotelurile Capitol (trei stele), Coroana (două stele), Aro Sport și Postăvarul (ambele câte o stea), precum și restaurantele Cetate, Casa Pădurarului, Panoramic și crama Cerbul Carpatin.
     Aro Palace a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri de 20,9 milioane lei (4,7 milioane euro), ușor sub nivelul din 2011 (21,6 milioane lei), și un profit brut de 176.000 de lei (40.000 de euro), față de un câștig de 116.000 de lei în anul 2011. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  astea le numiti listari ?
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 00:06)  
 cum adica 3-o ? voi le numiti listari ? Asa se fac listarile ? Nu vedeti ca de o luna pe Feper si Romradiatoare nu s-a tranzactionat nici o actiune ? Nu stiu ce vrea SIF3 cu aceste companii, de ce nu le aduce acolo unde au sansa sa se faca cat de cat tranzactii


 
  1.1.   este foarte bine  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 28.02.2014, ora 00:55)
 
 sa avem listari. Deoarece pot fi analizate de investitori si se pot dezvolta. Este numai de stiut daca acolo este piata reglementata. Multumim ziarului Bursa pentru informatie.


 
2.  unde listam?
    (mesaj trimis de nenea în data de 28.02.2014, ora 00:46)  
 Prin listari alternative, cand la BVB, cand la SIBEX ne dam cu stangul in dreptul. Ideal ar fi fuziunea acestor burse, fuziune ce s-a mai incercat dar din varii motive s-a abandonat( de fapt nu s-au inteles). Cei de afara se uita pe BVB si , cred, nu sunt convins, mai putin pe Sibex. oricum Fercala a avut o slabiciune pentru Sibex, de fapt a avut si un om de la SIF trei (Simionescu) care a fost la un moment dat si Presedinte de consiliu. Cred totusi ca nu avem piata pentru doua burse.


 
  2.1.   ba exista concurenta  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 28.02.2014, ora 00:57)
 
 poate ca la SIBEX nu mai apare un domn din acela profesionist care sa declare ca fara discount nu se ridica, se scoala, se da jos.....din pat:-)


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de adrian , in data de 28.02.2014, ora 09:53)
 
 Nu pot sa cred ca exista inca SIF-uri care nu stiu ca nu este de ajuns listarea unei companii pentru a fi si lichida. Dar desigur se poate spune ca am facut tot ce se putea. Aduceti market makeri, promovati CFD-uri externe si ETF-uri fratilor. Si lasati vrajeala cu actiunile Aro Palace, ca nu suntem interesati.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 03:54)  
 Titlul(articolului) este...genial...La un asemenea profit, probabil ARO Palace va bate lichiditatea FP....


 
  3.1.   Deja e peste FP  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de Un Nene , in data de 28.02.2014, ora 09:46)
 
 Io zic ca Aro deja are lichiditatea peste FP da' nu ne-am prins noi (inca) ...


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 08:16)  
 Important este ca la SIBEX se mai misca ceva dupa ce tot felul de "specialisti" au facut tot ce se putea pentru a o darama. In ce priveste fuziunea, o sa fie si aia dar... trebuie sa ne fie clar cine si ce rol o sa aiba in respectiva "cuplare"...!!!


 
  4.1.   Profesionisti  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 08:49)
 
 Acolo sa face treaba nu vorbarie. Ati auzit acolo de vreun bal in Luna februarie?


 
5.  De ce acolo?
    (mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, ora 08:59)  
 De ce Duce Sif societati acolo? Oricum e bine, stiu Unde sa mi duc banii. Pe aici la Bucuresti, lumea doarme si petrece. Auzi sau nu tu aia care te ai dus tocmai la mama naibii ca sa Aduci pe unul care a lucrat toata Viata numai la stat!
 Pp


 
  5.1.   mai informeaza-te  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 09:15)
 
 de ce nu te-ai dus pana acum, ca sunt niste societati listate de SIF3 PE ats la Sibiu, puteai cumpara daca doreai, sau nu e tarziu nici acum
 oricum nu a cumparat nimeni pana acum vreo actiune la firmele lui Fercala listate la sibex, asa ca nu ai concurenta
 cumperi si vinzi, ca nu te deranjeaza nimeni
 iar la Bucuresti nu cred ca se doarme, chiar se munceste


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 28.02.2014, ora 09:19)
 
 Buna observatie.Nu remarcasem pana acum ca Sobo a lucrat numai la companii de stat. Si ca dupa listarea WSE nu a mai rezistat. Dar realitatea nu prea conteaza...in businessul asta importanta e imaginea.


 
6.  Scor echilibrat
    (mesaj trimis de Theraflu în data de 28.02.2014, ora 10:07)  
 Si BVB a listat pe ATS su cu suportul Intercapital SIF Imobiliare asa ca scorul este aproape egal 0+0+0=0.
 La SIFImobiliare nu am vazut decizia AGA de infiintare ! ASF o avea decizia ?


 
.
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 13:13
ALERT
     * Dolarul a câștigat 4,96 bani în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 3,9533 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6599 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 3,43 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,6256 lei.  click să citești tot articolul
Politică, 09:19
UPDATE
     * ACTUALIZARE 11:58 Premierul Japoniei nu mai merge la Palatul Victoria
     Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, nu mai merge astăzi, la Palatul Victoria, așa cum era stabilit inițial în programul înaltului oficial nipon, la Guvern urmând să fie prezentă o delegație oficială și economică japoneză.
     ---------
     Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a sosit astăzi la București, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis. Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei.  click să citești tot articolul
Politică, 13:29
ORBAN:
     Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că a convocat Biroul Executiv al PNL pentru a stabili mandatul la discuțiile de la Cotroceni pe tema nominalizării premierului, potrivit News.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 12:46
     Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a confirmat astăzi primirea rapoartelor de încetare a funcțiilor deținute în Poliția Capitalei de chestorii Nicu Dragoș și Marius Voicu, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 12:21
     Agentția Fitch Ratings a confirmat la data de 12 ianuarie 2018, ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală ale Municipiului București la ''BBB-'', ambele cu perspectivă Stabilă, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Valoarea tranzacțiilor a urcat la aproape 60 millioane lei, în ultima zi de tranzacționare a săptămânii, peste cea înregistrată în ședința anterioară de circa 55 de milioane de lei, în contextul în...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, investitorii reacționând la rezultatele financiare anunțate de companii, dar și la rezultatele preliminare pozitive...  click să citești tot articolul
12.01.2018
BVB
     * Cotația Fondul Proprietatea urcă cu 2,24%, la prețul de 0,912 lei/unitate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) și-a continuat creșterea din acest an, toate coșurile de acțiuni încheind ședința de tranzacționare în teritoriul pozitiv.  click să citești tot articolul
12.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, din cauza unor rezultate financiare dezamăgitoare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0333
2.3826
3.0695
3.9533
0.1826
0.6256
0.2151
4.6599
5.2494
1.5080
3.4491
0.2233
0.4838
1.1147
0.0676
0.4744
0.9993
3.8182
0.3110
1.1869
0.5926
0.0596
0.3581
0.2025
2.7747
0.0394
0.1333
1.0395
0.6272
0.1194
163.5981
5.4907
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  click here to read the entire article
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  click here to read the entire article
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  click here to read the entire article
.