Siemens, gigantul german industrial, plănuieşte să reducă 4.500 de locuri de muncă, adică aproximativ 1% din forţa lui de muncă de la nivel mondial, la câteva luni după ce a anunţat planurile de a disponibiliza mai mult de 7.000 de angajaţi, informează BBC.
Această decizie vine după ce Siemens a anunţat profituri trimestriale scăzute cu 5%, la 1,7 miliarde euro (1,3 miliarde de lire sterline).
Reprezentanţii Siemens au declarat că măsurile sunt luate ca răspuns la dificultăţile persistente pe piaţa de generare de energie la nivel mondial, citează BBC.
Totodată, Siemens a adăugat că eroziunea de preţ, schimbările de reglementare şi concurenţii agresivi au reprezentat provocările întâmpinate de societate.
Compania Siemens, ale cărei activităţi de afaceri includ electronice, trenuri şi turbine, are mai mult de 340.000 de angajaţi în toată lumea.