BURSA 19.05.2014

A.S.
 
     SIF Oltenia a cumpărat, vineri, un pachet de 14,04% din "Argus" Cons¬tanța (UARG), pentru suma de 15,07 milioane lei (3,4 milioane euro).
     Potrivit surselor din piață, vânzător ar fi fondul "Business Capital for Romania Opportunity Cooperatief", controlat de grupul austriac Erste și de omul de afaceri Florin Pogonaru.
     Astfel, tranzacția pare să facă parte din mișcarea de "partaj" dintre Tudor Ciurezu, președintele SIF Oltenia, și Florin Pogonaru, care au intrat în conflict, la începutul acestui an, din cauza pachetului de 6% din BCR deținut de SIF5.
     SIF Oltenia deținea, înaintea tranzacției anunțate vineri, 55,89% din acțiunile Argus, astfel că a ajuns, la o participație de 69,93%.
     Tot vineri a avut loc un "deal" cu 10,36 milioane acțiuni ale SIF Oltenia (1,78% din capitalul social), cifrat la 18,6 milioane lei.
     Schimbul are loc, după ce, la începutul săptămânii trecute, un pachet de 4,82% din SIF5 fusese transferat prin trei "deal"-uri. Voci din piață au comentat, atunci, că fondul "Business Capital for Romania Opportunity Cooperatief" ar putea fi vânzătorul acțiunilor, întrucât pachetul era similar deținerii acestuia.
     Tudor Ciurezu și Florin Pogonaru au avut, lung timp, o relație apropiată. SIF Oltenia și fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund au colaborat în înlăturarea omului de afaceri Cătălin Chelu de la Argus Constanța.
     În luna iunie a anului trecut, SIF5 și Business Capital for Romania Opportunity Fund au cumpărat 46,4% din acțiunile Argus deținute indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu, după ce se luptaseră luni bune cu acesta în instanță.
     În luna septembrie a anului trecut, SIF Oltenia a lansat o ofertă publică de preluare a "Argus", la finalul căreia a achiziționat doar 0,06% din companie, deși viza 44,3%.
     Argus Constanța a încheiat primul trimestru cu o cifră de afaceri de 27,2 milioane lei (6 milioane euro), aproape dublă față de nivelul din perioada similară a anului trecut.
     Argus a înregistrat în primul trimestru din acest an pierderi de 111.000 de lei, cu mult mai reduse față de rezultatul negativ de 4,5 milioane lei din aceeași perioadă a anului trecut. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 08:49
BĂSESCU:
     Președintele PMP, Traian Băsescu, a spus că liderul PSD Liviu Dragnea devine "tot mai penibil", pentru că măsurile din programul de guvernare nu sunt aplicate de Guvern, fiind dăunătoarea economiei, iar filialele de partid nu respectă indicațiile de excludere a lui Victor Ponta și Sorin Grindeanu, semn că pe Dragnea "nu-l mai bagă în seamă" nimeni.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 08:18
     * ACTUALIZARE 09:22 Anchetatorii ridică documente și sisteme informatice de la universitățile din Arad
     Anchetatorii ridică mai multe documente și computere de la toate sediile celor două universități din Arad, respectiv "Aurel Vlaicu" - de stat și "Vasile Goldiș" - privată, unde miercuri dimineață au loc peste o sută de percheziții într-un dosar denumit generic "Diplome de licență fără studii" privind promovarea frauduloasă a examenelor de către studenți în schimbul unor comisioane, potrivit unor surse din presă.
     ------
     Autoritățile din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), împreună cu alți ofițeri efectuează în cursul zilei de astăzi 106 percheziții domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice și studenți din cadrul a două universități) cercetate sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție într-o cauză denumită generic "Diplome de licență fără studii", potrivit unui comunicat oficial.  detalii
Politică, 07:39
PROIECT DE LEGE PRIVIND CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE, ÎN DEZBATERE PUBLICĂ LA MAI:
     Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează o dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind cartea electronică de identitate, care ar putea asigura și funcționalitatea cardului de sănătate. Proiectul de lege nu impune schimbarea cărții de identitate actuale, astfel că cei care refuză obținerea cărții de identitate electronice pot opta în continuare pentru cea simplă, potrivit unor surse din presă.  detalii
Internaţional, 07:32
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în apreciere.  detalii
Internaţional, 07:26
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Patru dintre principalii indici bursieri asiatici erau în apreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.07.2017
BVB / LICHIDITATE DE PESTE 140 MILIOANE DE EURO
     * 95% din rulajul total, realizat prin finalizarea ofertei derulate de instituția bancară
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de ieri, de raportarea încheierii ofertei publice derulate cu obligațiuni lansate de "Unicredit Bank".  detalii
26.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urcat ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  detalii
25.07.2017
BVB
     * Săptămâna a debutat cu scăderi, pe o lichiditate de doar 6 milioane de euro
      * Titlurile "SIF Banat-Crișana", cele mai lichide
       Opt din indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămâ¬nii în teriroriul negativ, în contextul în care a fost înregistrat un volum de...  detalii
25.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, sectorul auto consemnând cele mai mari pierderi, după ce Guvernul de la Berlin a confirmat că autoritățile de concurență...  detalii
24.07.2017
BVB
     * Indicele BET a atins maximul ultimei luni
       Ultima zi de tranzacționare a săptămânii a fost dominată de tranzacțiile cu acțiuni "Fondul Proprietatea" (FP), simbol pe care s-au înregistrat transferuri în valoare de 32,15 milioane de...  detalii
24.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, după ce revista Der Spiegel a informat că este posibil ca producătorii auto germani "Volkswagen" AG, BMW AG,...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1040
2,3324
3,1268
4,1301
0,1753
0,6134
0,2185
4,5617
5,0963
1,4927
3,5124
0,2160
0,4898
1,0718
0,0653
0,4774
1,0979
3,9136
0,3004
1,2440
0,5797
0,0608
0,3504
0,2201
2,9069
0,0378
0,1517
1,0655
0,6156
0,1170
157,5803
5,4895
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
.