SIF Transilvania a înfiinţat o companie pentru cumpărarea Oltchim

E.D.
Companii / 3 aprilie 2014

SIF Transilvania (SIF3) s-a asociat cu alţi investitori într-o companie, SIF Transilvania Project Management Company, prin care va participa la privatizarea Oltchim, susţin surse de presă.

SIF Transilvania Project Management Company "se va ocupa de mai multe proiecte, nu numai de Oltchim", potrivit unei surse apropiate companiei. În ciuda numelui acesteia, SIF Transilvania (SIF3) nu ar avea o deţinere majoritară de acţiuni ale companiei, care a fost înfiinţată împreună cu alţi investitori.

SIF3 a surprins, vineri, cu cererea ca termenul final de depunere a ofertelor de cumpărare a OLTCHIM să fie amânat cu 60 de zile. Aceeaşi cerere a făcut-o şi un consorţiu chinez format din Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum.

Termenul de privatizare al combinatului Oltchim a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se speră ca rafinăria Arpechim să poată fi preluată de statul român, potrivit ministrului Energiei, Constantin Niţă.

Este a doua încercare de implicare a unei SIF în privatizarea Oltchim, după ce, anul trecut, SIF Moldova (SIF2) şi Chimcomplex Borzeşti s-au arătat interesate de preluarea combinatului. Ştefan Vuza, omul de afaceri care controlează Chimcomplex Borzeşti, a invocat şi implicarea traderului de chimicale american Tricon Energy.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb