Silaghi a discutat cu ambasadorul Belgiei privind modernizarea Gării de Nord

F. A.
Politică / 29 iunie 2012

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Ovidiu Silaghi, s-a întâlnit, în data de 27 iunie, cu Philippe Beke, Ambasadorul Belgiei, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul discuţiilor, partea română a reafirmat interesul MTI şi al CFR în continuarea unui parteneriat benefic de cooperare în domeniul lucrărilor de infrastructură privind modernizare, reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare în zona Bucureştiului, inclusiv Complexul Gara de Nord, şi transformarea Gării de Nord într-un concept feroviar european modern.

În cadrul acestei întrevederi s-au purtat discutii referitoare la măsurile de implementare care urmează a fi adoptate, astfel încât acest parteneriat să permită dezvoltarea unui proiect viabil care să ofere condiţii moderne de călătorie şi de tranzitare care să contribuie şi la creşterea veniturilor companiei.

Ovidiu Silaghi a declarat: "Continuarea proiectelor pentru modernizarea infrastructurii feroviare şi asigurarea interoperabilităţii cu infrastructura feroviară europeană reprezintă pentru noi o prioritate. Complexul Bucureşti Nord este cel mai important nod feroviar care facilitează legătura cu coridoarele paneuropene de transport, iar prin modernizarea Gării de Nord vom aduce un aport esenţial în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport din jurul Capitalei. Prin continuarea relaţiilor de colaborare cu omologii belgieni, în vederea modernizării Gării de Nord, ne manifestăm determinarea în concretizarea acestui proiect major, care să corespundă standardelor europene de accesibilitate oferite călătorilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0919
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3707
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4427
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8310
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4969

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb