Simona Halep s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, după ce a învins-o pe Radwanska

E.D.
Sport / 25 octombrie 2014

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (4 WTA) a învins-o astăzi pe poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), astfel, calificându-se în finala Turneului Campioanelor de la Singapore.

Jucătoarea o va întâlni în finala competiţiei dotate cu premii totale de 6,5 milioane dolari pe americanca Serena Williams, liderul clasamentului mondial.

Partida a început cu o perioadă de tatonare, cele două jucătoare reuşind să-şi câştige fiecare ghemurile de debut. După ce şi ghemul trei părea că se va disputa după aceleaşi coordonate, Halep a reuşit să revină de la 0-30 şi a fructificat prima şansă de break de care a profitat la capătul a zece minute de joc.

În ghemul patru, Radwanska a avut şi ea prima şansă de break din această partidă, însă Halep a reuşit să o anuleze graţie unui serviciu foarte bine plasat în exterior, iar în final s-a desprins pentru prima oară la două lungimi de jucătoarea poloneză.

Halep a continuat să pună presiune pe Radwanska, care nu a reuşit să găsească antidotul la jocul sportivei din România şi a reuşit cel de-al doilea break consecutiv, reuşind să se desprindă la 4-1.

După cinci ghemuri consecutive, Radwanska a reuşit să întrerupă seria Simonei Halep, însă sportiva pregătită de Wim Fisette a închis setul inaugural la prima ocazie avută după 34 de minute, cu scorul de 6-2.

Totuşi, statistica primului set nu a lăsat senzaţia unui dezechilibru atât de mare, diferenţa fiind făcută la loviturile direct câştigătoare (9-3 în favoarea lui Halep), în timp ce raportul greşelilor neforţate a fost egal 7, iar totalul punctelor câştigate a fost de 29-20 în favoarea Simonei.

Setul secund a început în aceeaşi notă de dominare a Simonei Halep, care a reuşit să se distanţeze repede la 2-0, perioadă în care Radwanska a reuşit să câştige un singur punct din primele nouă disputate.

Constanţa lui Halep a continuat într-o notă debordantă, ea reuşind să obţină şi cel de-al patrulea break din acest meci, din tot atâtea şanse avute.

Totuşi, în ghemul patru al setului secund, Halep a scăzut puţin ritmul jocului, ea pierzându-şi pentru prima oară serviciul, deşi avusese trei mingi de 4-0. Însă, în ghemul cinci, Halep a revenit şi a câştigat imediat pe serviciul lui Radwanska.

După 67 de minute, Halep a beneficiat de prima minge de meci, reuşind să închidă partida cu un "smash" din mijlocul terenului.

La finalul partidei, statistica a arătat un raport de 26-4 la lovituri direct câştigătoare în favoarea Simonei Halep, în timp ce greşelile neforţate au fost la egalitate, 13-13. De asemenea, Halep, care a avut patru duble greşeli, faţă de niciuna a Agnieszkăi, a reuşit şi patru aşi, faţă de doar unul al polonezei.

Pentru calificarea în finală, Halep şi-a asigurat 890 de puncte WTA şi un cec în valoare de 971.000 de dolari.

În finala programată duminică, Halep o va întâlni pe americanca Serena Williams (locul 1 WTA), care a dispus, în prima semifinală, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-6 (8/6), de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0667
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0509
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb