Sindicatul Liber Oltchim: "Privatizarea companiei trebuie să aibă loc în condiţii avantajoase pentru economia naţională"

F. A.
Comunicate de presă / 12 septembrie 2012

Sindicatul Liber OLTCHIM împreună cu Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie şi Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel ALFA" s-a implicat şi se implică direct în găsirea soluţiilor de continuare a activităţii în cadrul S.C. OLTCHIM S.A. fiind în contact cu factorii de răspundere guvernamentali, solicitând în toate ocaziile reluarea neîntârziată a funcţionarii instalaţiilor cât şi achitarea salariilor restante, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Având în vedere decizia guvernului de a privatiza compania, Sindicatul OLTCHIM cât şi CNS "Cartel ALFA"consideră că acest proces trebuie să aibă loc în condiţii avantajoase pentru economia naţională dar şi pentru salariaţi, fiind ştiut faptul că activitatea S.C. OLTCHIM S.A. are caracter strategic pentru mai multe sectoare din economia autohtonă, se precizează în comunicat.

Sindicatul Liber Oltchim şi CNS "Cartel ALFA" consideră că evenimentele produse în ultima perioadă, care au condus la oprirea activităţii combinatului dar şi acţiunile realizate de unele grupuri de presiune din interiorul societăţii, cu încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare, sunt doar în favoarea unui potenţial investitor care este mai mult interesat de obţinerea cotei de piaţă şi nu de continuarea activităţii companiei, se arată în comunicatul de presă.

Sindicatul Liber Oltchim şi CNS "Cartel ALFA" solicită Guvernului să promoveze de urgenţă măsurile convenite în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii Sindicatului Liber OLTCHIM care vizează reluarea activităţii companiei şi plata salariilor restante, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Opriti privatizarea in conditiile date, pana la repornirea instalatiilor!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb