Combatanţii unităţilor pentru apărarea poporului kurd (YPG), principala forţă kurdă din Siria, i-au alungat pe jihadiştii grupării Statul Islamic (SI) din oraşul kurd Kobane, în nordul Siriei, au anunţat militanţi şi organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citaţi sâmbătă de AFP.
"Combatanţii kurzi au preluat controlul asupra anumitor puncte din Kobane ce se aflau sub controlul SI", a anunţat OSDO. "Combatanţii YPG au aruncat în aer clădirea unui liceu, ultimul loc unde s-au refugiat combatanţii SI", a precizat organizaţia neguvernamentală cu sediul în Marea Britanie şi care se bazează pe informaţii furnizate de o vastă reţea de militanţi în Siria.
Jihadişti din SI au intrat joi în Kobane, cucerind mai multe puncte din oraş, de unde fuseseră alungaţi în ianuarie, după patru luni de luptă, suferind atunci prima lor înfrângere de la începutul expansiunii SI în Siria. Însă combatanţii kurzi au trimis întăriri pentru a-i încercui pe jihadişti şi au recucerit clădirile ocupate.
Potrivit OSDO, "YPG şi Assayech (poliţia kurdă) cercetează în prezent oraşul pentru a-i găsi eventuali jihadişti care s-au ascuns" după retragerea lor.