SkyTower Bucureşti încheie anul 2025 cu donaţii caritabile în valoare de 25.500 de euro

S.E.
Miscellanea / 27 decembrie, 15:53

Sursa foto: SkyTower

Sursa foto: SkyTower

SkyTower Bucureşti încheie anul 2025 cu donaţii caritabile totale în valoare de 25.500 de euro, sprijinind patru organizaţii non-profit dedicate educaţiei copiilor, terapiei şi incluziunii sociale, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conform comunicatului, cele patru asociaţii non-profit care au beneficiat de donaţii din partea SkyTower şi a principalilor săi acţionari sunt Asociaţia Climb Again, Asociaţia Mia's Children, Asociaţia SOS Satele Copiilor şi Asociaţia Autism Voice.

„La SkyTower, credem cu tărie în puterea educaţiei timpurii şi a incluziunii sociale. Angajamentul nostru faţă de cauzele umanitare şi sprijinul acordat copiilor, tinerilor şi familiilor vulnerabile reprezintă una dintre priorităţile noastre de peste un deceniu. Aceste donaţii reflectă dorinţa noastră fermă de a genera schimbări pozitive în vieţile celor mai vulnerabili dintre noi”, a declarat Leo Forstner, CEO al RPHI România, compania care deţine şi administrează SkyTower Bucureşti, potrivit informaţiilor din comunicat.

Contribuţiile subliniază, este relatat în comunicat, implicarea constantă a SkyTower în susţinerea bunăstării comunităţii, cu un accent special pe educaţia şi protejarea copiilor şi adolescenţilor vulnerabili.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb