SONDAJ: Companiile autohtone, dispuse să investească între 5% şi 10% din venituri în soluţii de securitate IT

Andrei Stan
Companii #IT / 3 octombrie 2017

Companiile autohtone, dispuse să investească între 5% şi 10% din venituri în soluţii de securitate IT

Soluţiile de securitate IT atrag tot mai mult atenţia companiilor, majoritatea dintre acestea fiind dispuse să investească în viitorul apropiat între 5% şi 10% din cifra de afaceri pe acest segment, arată un sondaj al grupului "NetSafe", trimis Redacţiei.

Potrivit realizatorilor sondajului, aceasta reprezintă o schimbare importantă în comportamentul decidenţilor din companii, venită pe fondul creşterii infracţiunilor cibernetice, dar şi a conştientizării riscurilor la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice.

Datele sondajului indică faptul că 75% dintre integratorii IT sunt de părere ca investiţiile companiilor în domeniul securităţii IT vor merge către soluţiile de creştere a vizibilităţii asupra reţelei, prin care se analizează traficul, dispozitivele utilizate, aplicaţiile rulate şi protocoalele de securitate, dar şi de control al accesului în reţea.

O altă zonă care va atrage investiţiile companiilor în perioada următoare este reprezentată de soluţiile pentru actualizarea infrastructurii wireless, 50% dintre integratori afirmând că firmele din ţara noastră îşi vor direcţiona bugetele şi spre acest segment.

O concluzie importantă a sondajului arată faptul că investiţii importante vor fi direcţionate de către companii şi către educarea angajaţilor în privinţa ameninţărilor informatice, 25% dintre integratorii IT indicând această direcţie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb