SSIF Broker vrea să-şi micşoreze cu peste 36% capitalul social

Valentin Busuioc
Piaţa de Capital / 19 martie 2015

SSIF Broker (BRK) convoacă, pe 29 aprilie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA), ca să voteze reducerea cu 36,17% a capitalului social, de la 84,67 la aproape 54,04 milioane lei, în două etape, potrivit unui raport trimis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Prima etapă va prevedea diminuarea capitalului social până la 84,43 milioane lei, prin anularea a 931.948 acţiuni cu valoarea nominală de 0,25 lei aflate dispoziţia societăţii.

A doua etapă va avea în vedere micşorarea valorii nominale a acţiunilor, de la 0,25 la 0,16 lei/unitate, pentru acoperirea pierderilor de aproape 28,1 milioane lei, raportate de BRK la 31.12.2013, precum şi pentru acoperirea sumei de circa 2,3 milioane lei, reprezentând parte din pierderea aferentă exerciţiului financiar 2014, "sub condiţia suspensivă a aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2014", se mai arată în documentul citat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb