Stare de urgenţă în California din cauza secetei

F.A.
Internaţional / 19 ianuarie 2014

Guvernatorul statului american California, Jerry Brown, a declarat, vineri, stare de urgenţă, îndemnând populaţia să economisească apa, din cauza a ceea ce a calificat drept "poate cea mai rea secetă înregistrată în ultimul secol", declanşată în 2011, transmite CNN.

Mai mult, oficialul le-a cerut echipajelor de pompieri nu doar parcimonie în folosirea apei, ci şi sporirea numărului de angajaţi pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile în care în întregul stat a fost decretat cod roşu de secetă.

Tot vineri, un incendiu, primul din 1968 încoace, a nimicit în jur de 850 de hectare de pădure pe dealurile din localitatea Glendora, regiunea Los Angeles. Cel mai probabil, dezastrul a pornit, joi, de la un foc de tabără nesupravegheat, agravat de secetă. Autorităţile au arestat trei suspecţi, după ce flăcările au distrus două case şi au rănit uşor o persoană. Circa 800 de pompieri au reuşit să stingă 30% din incendiu, iar aproximativ 3.600 de localnici au primit ordin de evacuare.

Jerry Brown a anunţat că va iniţia un proiect de lege menit să înlesnească transferurile de apă între regiunile statului California, în condiţiile în care nivelurile de zăpadă de pe munţi au scăzut cu 80% faţă de medie, iar rezervoarele şi apeductele se confruntă cu lipsa acută a apei.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb