Autorităţile ruse vor trebui să aloce miliarde de euro pentru a ajuta sectorul agricol al Federaţiei Ruse să înlocuiască produsele alimentare europene şi americane puse sub embargo, a estimat, ieri, ministrul rus al agriculturii, informează AFP.
"Volumul de ajutor suplimentar necesar pentru a înlocui la maxim cantitatea de produse puse sub embargo se ridică, dacă e să vorbim de măsuri urgente, la câteva zeci de miliarde de ruble", a declarat Nikolai Fiodorov la postul public de televiziune Rossia 24.
Potrivit lui Fiodorov, "există de asemenea măsuri pe termen mediu", iar "pentru anul viitor şi anii următori se poate vorbi despre aproximativ o sută de miliarde de ruble (2,1 miliarde de euro)".
Rusia a decretat, la începutul lui august, un embargo asupra celor mai multe produse alimentare exportate de ţări care au sancţionat-o ca urmare a crizei ucrainene, în mod concret SUA, ţările UE, Norvegia, Canada şi Australia.
Pentru anumite produse, precum carnea de porc, peştele şi fructele, importurile reprezentau circa 30% din consumul pe teritoriul rus. Nu s-a constatat vreo penurie de amploare, chiar dacă unele produse, precum brânzeturile franţuzeşti şi italiene, ca şi somonul, sunt tot mai rare. Experţii, însă, atenţionează în legătură cu o creştere a preţului şi o scădere a ofertei.
Între timp, Moscova caută să crească importurile din alte ţări, în special din America de Sud. Fiodorov a anunţat că există un "interes considerabil" din partea distribuitorilor ruşi pentru produse din Argentina, în mod concret pentru carne şi fructe.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2014, 15:58)
Statul RUS va ajuta fermierii sa atinga nivelul de independenta alimentara, ceea ce statul ROMAN nu face, ca noi trebuie sa dam BANUL GROS la ce resturi toxice ne dau ceilalti europeni in supraproductia lor! Mai bine ati lua aminte la asemenea hotariri politice, decit sa va uitati in gura licuriciului cum minte!