Ţara noastră pregăteşte o emisiune de obligaţiuni denominate în euro (eurobonduri), redactând documentele necesare şi selectând managerii disponibili să contribuie la ieşirea României pe pieţele externe când se va ivi "o oportunitate foarte puternică", a declarat ieri pentru Bloomberg Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei.
În acest an, Guvernul intenţionează să atragă cel puţin 2 miliarde de euro de la investitori internaţionali, în funcţie de vânzările de creanţă pe piaţa internă, a spus Nanu.
Oficialul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a afirmat: "Nu ne grăbim - nu avem o nevoie urgentă să emitem eurobonduri -, dar vrem să fim gata cu toată documentaţia şi să fim flexibili când se iveşte o oportunitate de piaţă foarte puternică. Acum, avem condiţii de piaţă foarte bune, este adevărat, şi din acest motiv continuăm cu redactarea documentelor şi selecţia băncilor".
Şeful Trezoreriei a explicat că MFP (care urmăreşte să dezvolte piaţa internă a obligaţiunilor, precum şi piaţa secundară a titlurilor de stat) va vinde anul acesta doar eurobonduri cu maturităţi de 12-15 ani, din cauză că finanţarea în dolari "a devenit prea scumpă pentru noi".
Bloomberg aminteşte că, anul trecut, România a încercat de patru ori să iasă pe pieţele globale, atrăgând echivalentul-record a peste 5 miliarde de dolari, prin vânzări de obligaţiuni pe 10 şi 30 de ani.