Stomatologii nu mai vor să semneze cu Casa de Asigurări de Sănătate

F.A.
Companii #Sănătate / 15 ianuarie 2014

Medicii stomatologi ameninţă că nu vor semna contractele cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), nemulţumiţi că în pachetul de bază sunt incluse aproape numai servicii de urgenţă, iar cei care vor să îşi trateze afecţiuni obişnuite trebuie să le plătească, transmit surse din presă.

Dentiştii susţin că, la nivel european, ţara noastră stă prost la capitolul igienă orală. În acest context, limitarea serviciilor va duce la agravarea problemei.

Copiii de 6-14 ani vor beneficia doar o dată la doi ani de o consultaţie, inclusiv de tratarea unei carii. Persoanele trecute de 65 de ani, cu venituri sub 740 de lei, pot beneficia de o proteză acrilică o dată la 5 ani. Alte servicii incluse în pachet sunt doar cele de urgenţă, precum extracţiile dentare şi tratamentul unei infecţii.

Ministerul Sănătaţii intenţionează să înfiinţeze cabinete stomatologice cu program permanent în spitalele de urgenţă. În aprilie 2013, medicii stomatologi au rămas fără finanţare de la CNAS, aşadar pacienţii au plătit din banii lor fiecare serviciu.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb