STUDIU BCR:  Oferta de operaţiuni bancare curente, criteriul după care antreprenorii aleg banca cu care lucrează

F.A.
Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2013

Printre motivele care stau la baza deciziei microîntreprinderilor de a lucra cu o anumită bancă se numără oferta de operaţiuni bancare curente, cum ar fi conturile curente, plăţile şi încasările, dar şi zona de creditare de unde se aşteaptă o simplificare a procedurilor şi implicit a accesului la credite, reiese dintr-un sondaj al BCR.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, circa 44% dintre repondenţii la acest sondaj consideră că oferta de operaţiuni curente este principalul motiv pentru care aleg să lucreze cu o bancă, 24% apreciază că zona de creditare este determinantă în alegerea băncii, iar 16% spun că sunt importante avantajele non-bancare, de genul trainingurilor, consultanţei sau promovării afacerii.

Pe de altă parte, aproximativ 40% dintre antreprenori consideră că întârzierea la încasarea facturilor reprezintă una dintre principalele dificultăţi cu care se confruntă, în timp ce aproximativ 39% acuză scăderea cererii interne şi aproape 16% accesul dificil la credite.

Per ansamblu, circa 28% dintre antreprenori consideră că afacerile au crescut în anul 2012, 40% că au rămas constante iar 25% că businessul s-a redus. Circa 3% dintre antreprenori care au răspuns în cadrul sondajului au declarat că au început afacerea în anul 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb