STUDIU ESOP:  Piaţa spaţiilor de birouri a crescut cu 27%, în primul trimestru

F. A.
Comunicate de presă / 2 aprilie 2012

În primele trei luni din 2012 s-a înregistrat o activitate intensă pe piaţa închirierii spaţiilor de birouri, atât în comparaţie cu primul trimestru din 2011, cât şi comparativ cu media tuturor trimestrelor din 2011, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Astfel, volumul total al spaţiilor de birouri solicitate de clienţii firmei ESOP până acum, în 2012, se ridică la 129.620 mp, cu 27% mai mult decât în primul trimestru al anului 2011 şi cu circa 40% peste media trimestrelor din 2011.

"Observăm un trend pozitiv: creşterea cu 17% a suprafeţei medii solicitate de companiile mijlocii, de la 356 mp în T1 2011, la 451 mp în T1 2012, ceea ce înseamnă că firmele încep să-şi extindă activitatea, iar relocările să aibă la bază nu doar dorinţa de diminuarea a costurilor de chirie, ci şi nevoia de spaţii mai mari", a afirmat Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb