STUDIU FMI: Inegalităţile sociale sunt amplificate şi de declinul sindicatelor

Valentin Busuioc
Macroeconomie / 6 martie 2015

Declinul sindicatelor din statele dezvoltate a contribuit la accentuarea inegalităţilor sociale, prin restrângerea mijloacelor de acţiune a salariaţilor în faţa celor cu funcţii bine plătite, se arată într-un studiu elaborat de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat ieri de AFP.

"Declinul sindicalizării pare să fie elementul-cheie al creşterii salariilor deja mari", subliniază experţii FMI, în numărul pe martie al revistei Fondului, Finance and Development.

Cercetarea, care acoperă perioada 1980-2010, mai punctează că sindicatele permit estomparea inegalităţilor, prin asigurarea unei "distribuţii mai echitabile a salariilor" şi prin exercitarea de presiuni asupra autorităţilor, ca să le determine a acţiona în acest sens. Totuşi, mai presus de toate, slăbirea sindicatelor diminuează capacitatea salariaţilor de a-şi negocia remuneraţiile, care, astfel, scad, în timp ce veniturile acţionarilor şi ale celor cu funcţii de conducere cresc.

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), rata sindicalizării în principalele state dezvoltate a scăzut de la 20,8% în 1999 la 16,9% în 2013.

Studiul nu reprezintă poziţia oficială a FMI. Totuşi, în ultima vreme, Fondul, de obicei discret faţă de astfel de probleme, a început să examineze mai atent problema polarizării sociale în ţările dezvoltate, mai ales în SUA, comentează AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ba nu aveti dreptate. Sindicat = Mafie. Hai pa !

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb