SUA anunţă că aproximativ 300 de militanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în Afganistan

George Forcoş
Internaţional / 10 august 2016

Forţele afgane susţinute de către SUA au ucis aproape 300 de militanţi ai Statului Islamic (SI), într-o operaţiune întreprinsă acum două săptămâni, a declarat astăzi comandantul NATO în Afgnistan, John Nicholson, citat de Reuters.

Ofensiva întreprinsă în provincia afgană Nangarhar (est) a făcut parte din operaţiunile americane ce vizează distrugerea capabilităţilor Statului Islamic indiferent unde s-ar afla, în Irak, Siria sau Afganistan, a precizat John Nicholson.

Gruparea, despre a cărei prezenţă se crede că s-ar limita la trei sau patru din cele peste 400 de districte ale Afganistanului, a revendicat luna trecută responsabilitatea atacului împotriva unei demonstraţii a minorităţii şiite Hazara la Kabul, soldat cu cel puţin 80 de morţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb