SUA: Moscova a încălcat un tratat de control al armamentului testând o rachetă de croazieră

E.D.
Internaţional / 29 iulie 2014

Statele Unite au acuzat Moscova că a încălcat un tratat privind controlul armamentului încheiat în 1987, prin testarea unei rachete de croazieră, a afirmat luni seara un oficial american, citat de AFP.

Acest oficial a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Statele Unite au abordat "această problemă foarte serios" în repetate rânduri în discuţii cu Rusia.

SUA ar dori în prezent ca Rusia să se conformeze tratatului în 1987 şi să elimine orice armă interzisă astfel încât acest lucru să poată fi verificat, a adăugat sursa amintită.

"Statele Unite s-au angajat faţă de viabilitatea Tratatului asupra Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Încurajăm Rusia să se conformeze din nou obligaţiilor pe care şi le-a asumat în acest cadru, să elimine şi să interzică orice armă interzisă, în mod verificabil", a subliniat oficialul american.

El a subliniat că Washingtonul este pregătit să înceapă "imediat" un dialog bilateral la cel mai înalt nivel, cu scopul de a se asigura că Moscova se va conforma obligaţiilor pe care le are.

Cotidianul New York Times a informat citând surse oficiale americane că Moscova a început din 2008 să testeze noua rachetă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb