SUA şi UE vor purta negocieri privind securitatea

F.A.
Internaţional / 11 iulie 2013

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană (UE) vor urma să poarte în această lună la Bruxelles şi Vilnius negocieri privind securitatea, şi, de asemenea, vor urma să discute problema spionajului american, a anunţat, ieri, Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, ţara care asigură preşedinţia UE, conform AFP.

Dezvăluirille privind acţiunile de spionaj din birourilor UE de către Agenţia de securitate naţională (NSA) americană au avut efect negativ asupra primei runde de negocieri lansate luni la Washington cu privire la un acord de liber schimb menit să creeze una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume.

Preşedintele Lituaniei a declarat: "Trebuie să clarificăm toate acestea. Protejarea datelor personale trebuie să fie garantată, sunt principiile europene".

"Aceste negocieri vor fi continuate la Bruxelles, iar imediat apoi în Lituania", a adăugat domnia sa.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb