SUNDAY TIMES: Ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, amânată până la finalul lui 2019

George Forcoş
Internaţional / 14 august 2016

Ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, amânată până la finalul lui 2019

Dificultăţile cu care se confruntă administraţia britanică şi alegerile din Franţa şi din Germania pot amâna până la sfârşitul anului 2019 ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană informează Sunday Times, citat de AFP.

Guvernul condus de Theresa May a anunţat că intenţionează să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona la începutul lui 2017.

Însă potrivit Sunday Times, miniştri britanici au avertizat în discuţii private înalţi responsabili ai sectorului financiar din Londra că invocarea articolului 50 ar putea să nu aibă loc decât spre sfârşitul lui 2017, ceea ce ar amâna Brexitul propriu-zis spre finalul lui 2019.

"Miniştrii cred în prezent că declanşarea ar putea fi amânată pentru toamna lui 2017", a declarat ziarului o sursă din City care susţine că a discutat chestiunea cu doi miniştri.

Un membru neidentificat al cabinetului britanic a declarat pentru Sunday Times că orarul alegerilor din Franţa şi Germania prezintă "anumite dificultăţi".

Cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Franţa vor avea loc la 23 aprilie şi 7 mai 2017, iar alegerile federale au loc în Germania în toamna lui 2017.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb