Surse: Rusia a trimis în Siria două nave de desant pentru tancuri

Andrei Stan
Internaţional / 9 septembrie 2015

Rusia a trimis în ultimele zile două nave de desant pentru tancuri şi mai multe avioane către Siria, unde a desfăşurat şi o mică unitate de infanterie marină, transmite miercuri agenţia Reuters citând doi oficiali americani care s-au exprimat sub protecţia anonimatului.

Conform surselor citate, nu este clar ce planuri are Moscova cu această mişcare militară, primele informaţii indicând pregătirea unei baze aeriene lângă oraşul-port Latakia, unul dintre fiefurile trupelor preşedintelui Bashar al-Assad.

Şi alţi responsabili americani au sugerat zilele trecute că Rusia îşi sporeşte prezenţa militară în Siria. Dar guvernul de la Damasc a dezminţit aceste informaţii, susţinând, la fel ca şi cel de la Moscova, că Rusia este implicată în Siria numai cu experţi militari, unii participând la activităţile de instrucţie pentru folosirea echipamentelor militare ruseşti.

Dar o angajare a Rusiei în operaţiuni limitate de luptă în Siria este confirmată şi de trei surse libaneze care cunosc foarte bine evoluţiile politico-militare siriene şi care au cerut de asemenea agenţiei Reuters să nu le divulge identitatea. Potrivit acestor surse, prezenţa militară rusă pe teritoriul sirian nu este deocamdată substanţială, dar trupe ruseşti desfăşoară deja acolo acţiuni militare de mică anvergură, astfel că nu se mai poate vorbi doar despre experţi militari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb