Delegaţia română a fost singura care a refuzat să semneze acordul prin care miniştrii de externe comunitari dădeau undă verde la candidatură sârbilor, relatează sursele de presă.
Gestul ţării noastre a atras critici din partea Germaniei. Decizia trebuie luată acum de liderii comunitari, la Cosiliul European din 1 martie.
Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei, a declarat:
"Rezultatul este doar o recomandare pentru Serbia. Iar asta pentru că, din cauza unui singur stat, România, nu am putut lua o decizie acum. Regret foarte mult ce s-a întâmplat. Agenda internă a României a influenţat atitudinea delegaţiei româneşti, dar, din punctul nostru de vedere, acest tip de reacţie nu este în spiritul european!"
Oficialii de la Bruxelles se aşteptau ca întrevederea miniştrilor de Externe să se încheie cu luarea unei decizii formale, care consfinţea candidatura Serbiei.
Surse europene spun că România a refuzat semnarea acordului, cerând garanţii pentru ca drepturile etnicilor români să fie mai bine protejate în Serbia.
Gestul României a nemulţumit şi Finlanda, ce a dat de înţeles că astfel de decizii nu ar trebui luate prin vot în unanimitate.
Alexander Stubb, ministrul de Externe al Finlandei, a declarat: "Unanimitatea în Uniunea Europeană nu funcţionează pentru că îţi dă posibilitatea să ridici în ultimul moment tot felul de probleme care nu sunt direct legate de extinderea Uniunii."
Şi ministrul suedez de externe, Carl Bildt, a criticat voalat poziţia adoptată de România în discuţiile privind acordarea de statut de ţară candidată la UE Serbiei.
"Nu este foarte demn atunci când ţări ridică chestiuni fără legătură în timp ce încercăm să facem Serbia şi Kosovo să progreseze. Lipsă de spirit european", a scris oficialul suedez.
Însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a susţinut, ieri, că Serbia merită statutul de ţară candidată şi a precizat că există deja o majoritate de state membre UE care sunt în favoarea adoptării unei astfel de decizii.
"Suntem foarte aproape de a avea veşti bune. Marea majoritate a statelor membre sunt în favoarea acordării statutului de ţară candidată Serbiei. Dacă nu va fi adoptată o decizie astăzi, ne aşteptăm ca ea să fie luată la următorul Consiliu European", a spus Barroso.
În lipsa unanimităţii, candidatura Serbiei va fi decisă de liderii ţărilor membre, la Consiliul European din 1 martie, dar după noi discuţii, cerute, se pare, tot de ţara noastră.
Tot la Consiliul European e aşteptată să fie ridicată şi problema aderării la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei.