Ţara noastră este reprezentantă la Solar Decathlon Europe de proiectul "Prispa"

F. A.
Companii / 19 septembrie 2012

O echipă formată din studenţi şi profesori din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" şi Universităţii Politehnice din Bucureşti au dezvoltat proiectul "Prispa" cu care vor participa la competiţia Solar Decathlon Europe, anunţă compania Schneider Electric, sponsorii evenimentului.

Iniţiată în anul 2002 de Departamentul pentru Energie al Statelor Unite, competiţia Solar Decathlon vizează recrutarea studenţilor din lumea întreagă în proiecte pe durata a doi ani pentru a crea, construi şi testa case eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu energie solară.

Aceste locuinţe sunt construite în doar 10 zile în Villa Sollar, un spaţiu amenajat special pentru competiţie, sunt disponibile vizitării publicului larg şi devin subiectul a 10 concursuri diferite. Echipa câştigătoare a întregii competiţii din acest an va fi cea a cărei locuinţă consumă cele mai puţine resurse naturale şi produce o cantitate minimă de deşeuri pe durata ciclului său de viaţă.

"Prin participarea ca sponsor la Solar Decathlon, Schneider Electric îşi împărtăşeşte cunoştinţele şi resursele cu noua generaţie interesată de provocările actuale din domeniul energiei", declară Saulo Spaolanse, Preşedinte Schneider Electric România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb