Ţara noastră şi Bulgaria nu au intrat astăzi în zona Schengen, discuţiile fiind amânate pentru primăvara, potrivit raportului ITAR-TASS, citat de Focus Information Agency.
Era aşteptat ca anunţul privind primirea celor două ţări în zona ce nu necesită paşaport să vină în timpul summit-ului UE de la Bruxelles, însă nu s-a întâmplat.
Olanda s-a opus cu vehemenţă aderării celor două state, în timp ce celelalte 24 de ţări deja îşi dăduseră acordul pentru accesiune.
O declaraţie din cadrul summit-ului despre rezultatele întâlnirii menţionează că Bulgaria şi ţara noastră au îndeplinit toate criteriile Schengen şi sugerează acceptarea statelor în această zonă cât mai curând posibil. În caz că va fi necesar, Consiliul European va relua discuţiile asupra subietului în martie 2012.