Temperatura medie ar putea depăşi 5 grade Celsius până în 2100

F.A.
Internaţional / 12 ianuarie 2013

Încălzirea climatică este deja o realitate în Statele Unite, iar creşterea temperaturii medii ar putea depăşi 5 grade Celsius până în 2100, potrivit celui mai pesimist scenariu avansat în raportul preliminar al unui comitet federal de experţi, transmite Antena3.ro.

Amploarea încălzirii climatice la sfârşitul secolului ar urma să corespundă, potrivit previziunilor, unei acumulări de emisii de gaze cu efect de seră produse de activităţile umane, potrivit oamenilor de ştiinţă care formează acest comitet (National Climate Assessment and Development Advisory Committee) înfiinţat în 2010 de Departamentul american al Comerţului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ar fi fost un articol f interesant daca ne-ati fi scris si care este temperatura medie actuala si care a fost acum 10-20 ani (sa zicem) dar o sa va ajut eu. Este undeva sub 1 grad Celsius, aprox 0.6. Iar acum 20 ani era intre 0 - 0.3. Mi-a luat 2 min sa le gasesc pe internet si inca 5 sa vi le scriu. Poate ar trebui sa fiti mai harnic (a) F.A. Multumesc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb