Theresa May va declanşa Brexit-ul la 9 martie

Jose Fierro
Internaţional / 31 ianuarie 2017

Theresa May va declanşa Brexit-ul la 9 martie

Şefa guvernului britanic, Theresa May, va declanşa Brexit-ul, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 9 martie, dată ce coincide cu desfăşurarea Consiliului European din Malta, a informat marţi cotidianul The Times, citat de EFE.

Potrivit News.ro, miniştrii britanici doresc să aprobe până la sfârşitul primei săptămâni din luna martie legislaţia care permite invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, pentru a permite prim-ministrului Theresa May să iniţieze procedura de Brexit.

Până în acest moment, prim-ministrul britanic a încercat să nu dezvăluie data exactă aleasă pentru a declanşa procedura de ieşire a Marii Britanii din UE, precizând doar că va începe până la finele lunii martie procedura de Brexit. Negocierile dintre partea britanică şi cea europeană nu se pot întinde pentru o perioadă mai lungă de doi ani, decât cu aprobarea unanimă a ţărilor membre UE.

Totuşi, reprezentanţii Guvernului au declarat anterior în Camera Lorzilor că vor ca până la data de 7 martie să fie aprobată legea de notificare a retragerii din Uniunea Europeană.

Toţi cei 28 de lideri de guvern din ţările membre se vor întâlni începând cu 9 martie în cadrul summitului de două zile al Consiliului European, care va avea loc la Malta. Acest summit reprezintă o oportunitate pentru ca premierul May să invoce articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Miniştrii britanici nu doresc să invoce articolul 50 în ultima săptămână a lunii, întrucât pe 25 martie se sărbătoresc 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, formată în acel moment din Franţa, Republica Federală Germană, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia.

Totuşi, calendarul stabilit de premierul britanic ar putea să fie întârziat dacă lorzii încearcă să amendeze legislaţia şi iniţiează un adevărat joc de ping-pong cu parlamentarii din Camera Comunelor.

Ministrul David Davis va lansa astăzi dezbaterea parlamentară pentru un proiect legislativ, care să permită premierului să invoce articolul 50 şi să declanşeze procedura de retragere din UE. De asemenea, ministrul britanic a explicat că parlamentarii trebuie să răspundă la o întrebare extrem de simplă: "Avem sau nu încredere în popor?".

Parlamentarii s-ar putea să dezbată legislaţia până în miezul nopţii, înainte de a ajunge la un vot în cursul zilei de miercuri. Ulterior, proiectul va trece prin comisii, unde opoziţia are ocazia de a introduce amendamente.

Guvernul Marii Britanii speră ca legislaţia să treacă până la 9 februarie de Camera Comunelor şi să fie pregătită până la 20 februarie pentru Camera Lorzilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb