Preşedintele ţării, Traian Băsescu, a declarat, în cadrul celei de-a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România - TOP 2012, că dacă vrem să avem o garanţie a creşterii economice, ea trebuie îndreptată către investitorul autohton, conform unui comunicat de presă.
Şeful statului a specificat: "Dacă vrem să avem o garanţie a creşterii economice, ea trebuie îndreptată, ca speranţă, dar şi ca sprijin, către investitorul autohton".
Evenimentul a avut loc miercuri, la Ateneul Român (Filarmonica George Enescu), se arată în documentul citat.
Conform sursei, cea de-a XXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), este deosebit de importantă "pentru mediul de afaceri, care asigură recunoaşterea meritelor întreprinzătorilor şi promovarea celor mai performante întreprinderi, transpunând bunele practici internaţionale în domeniu".
În cadrul festivităţii de premiere a întreprinzătorilor a mai participat şi Andrei Gerea, Ministrul Economiei, mai transmite sursa citată.