Tradeville lansează ETF World, o platformă pentru investiţii în toată lumea

Elena Deacu
Piaţa de Capital / 5 august 2015

Tradeville lansează ETF World, o platformă care oferă acces, pentru început, la peste 80 de fonduri de investiţii din toată lumea.

Astfel, investitorii pot tranzacţiona unităţi de fond, care le oferă expunere pe acţiuni din domenii specifice, regiuni geografice sau industrii ale anumitor state, având informaţiile disponibile într-o singură platformă, simplă, accesibilă şi prietenoasă, inclusiv pentru cei mai puţin familiarizaţi cu piaţa de capital.

"ETF World este cel mai nou rezultat al strategiei Tradeville de a-şi diversifica instrumentele, astfel încât să răspundă nevoilor unui public cât mai larg, nu doar ale investitorilor experimentaţi. Prin această nouă platformă ne dorim să venim în sprijinul celor care îşi doresc să investească în pasiunile lor, în ideile lor, în domeniile pe care le cunosc cel mai bine, fără ca aceştia să aibă nevoie de cunoştinţe avansate cu privire la bursă şi activitatea de tranzacţionare. ETF World oferă o gamă foarte diversă de alternative de investiţii, prin care acum, indiferent de preferinţe, oricine poate găsi un fond de investiţii perfect adaptat propriilor cerinţe şi interese", a declarat Ovidiu Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct al Tradeville.

Platforma ETF World reuneşte peste 80 de fonduri tranzacţionate (ETF), care sunt specializate fie pe anumite state (India, China, Brazilia, etc.), regiuni sau categorii de pieţe (pieţe emergente, pieţe dezvoltate, etc.), sau chiar pe anumite domenii (software, imobiliare, sănătate, telecom, biotehnologie, etc.). Lista de ETF-uri va creşte, în funcţie de interesele manifestate de clienţi sau viitori clienţi şi de domeniile de interes ale acestora.

Principalul avantaj al investiţiilor în aceste instrumente este acela că oferă expunere pe mai multe companii şi / sau fonduri dintr-o anumită categorie (regiune geografică, domeniu de activitate, etc.), ceea ce reduce riscurile, fiind astfel o alternativă pentru cei care nu au un grad ridicat de cunoştinţe despre investiţii. Este, în acelaşi timp, şi o opţiune viabilă pentru investitorii pasivi.

Un exemplu este ETF World Tech, atractiv în special pentru cei pasionaţi de tehnologie, întrucît cumpărând o singură unitate de fond, clientul obţine expunere pe acţiunile celor mai mari companii din lumea IT&C, precum Apple, Microsoft, Facebook sau Google. Cei pasionaţi de cultura asiatică şi care cred că Asia poate fi o regiune cu potenţial pot găsi ETF-uri dedicate exclusiv pieţelor din China, Japonia, Taiwan sau Coreea de Sud. În acelaşi timp, platforma ETF World oferă oportunităţi de investiţii în cele mai variate domenii, de la biotehnologie (Regeneron Pharmaceuticals, Biomarin Pharmaceuticals, etc.) la divertisment (Walt Disney, Time Warner, Twenty-first Century Fox, etc.).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb