Traficul feroviar din jurul Frankfurtului, perturbat din cauza unei bombe din al Doilea Război Mondial

F.A.
Internaţional / 19 octombrie 2013

Traficul feroviar în jurul regiunii Frankfurt (centru) a fost perturbat uşor, în această dimineaţă, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial, potrivit poliţiei şi căilor ferate germane, transmite AFP.

"Linia feroviară din apropiere de locul unde a fost descoperită bomba a fost închisă parţial din motive de securitate timp de două ore, sâmbătă dimineaţă", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Dezgropată în timpul lucrărilor, bomba, fără detonator, a fost luată de poliţişti, care nu au considerat util să evacueze locuitorii din zonele învecinate, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Unele trenuri au fost deturnate din drum, ceea ce a condus la întârzieri atât pe liniile ferate de la periferie, cât şi în traficul regional şi naţional din jurul Frankfurtului, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Deutsche Bahn, compania germană de căi ferate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb