Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat pe pagina sa Facebook un mesaj cu ocazia alegerilor parlamentare de duminică, din Republca Moldova, afirmând că ”va fi ziua în care o ţară mică precum Republica Moldova îi va administra o bătaie umilitoare lui Vladimir Putin şi supuşilor lui de la Kremlin”.
”Este ora! Tricolorul la catarg! 28 Septembrie 2025 va fi ziua în care o ţară mică precum Republica Moldova îi va administra o bătaie umilitoare lui Vladimir Putin şi supuşilor lui de la Kremlin. Să ne vedem cu bine pe 29 Septembrie când pro-europenii vor continua să guverneze pentru ţara şi poporul lor”, a scris Băsescu.
Băsescu, afirma, în urmă cu două săptămâni, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova, că pe 28 septembrie, seara, ”Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”, subliniind că viitorul Republicii Moldova dar şi securitatea României vor fi decisiv influenţate de votul celor din diaspora.
Alegerile pentru cei 101 deputaţi ai Parlamentul Republicii Moldova, unicul organ legislativ al ţării, au loc duminică.
Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale (adică puţin peste un milion de alegători).
Alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova atrag un interes deosebit, pentru că soarta acestei mici ţări este considerată esenţială pentru viitorul Europei şi are valoare de simbol pentru încleştarea dintre Occident şi ambiţiile imperialiste ale Moscovei, o confruntare ce se duce pe terenul războiului hibrid.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2025, 10:07)
si tu ai dat o bataie ”umilitoare ” si ai castigat prin frauda alegerile cu sts !